Un patron de cafenea s-a trezit forțat să-și închidă afacerea după ce cele două angajate și-au dat demisia dintr-un motiv absurd. Bărbatul n-a putut lăsa lucrurile așa și a spus tuturor ce s-a petrecut cu chelnerițele sale.
Anunțul dat de un patron după ce s-a trezit fără angajați
Și-a deschis cafeneaua imediat după pandemie și a sperat că locația va fi una preferată de tinerii din oraș, din moment ce era un loc cool și nou. Ba mai mult, a angajat două tinere de douăzeci de ani, din dorința de a le ajuta să capete experiență, mai ales că nimeni altcineva nu le angaja bazându-se pe acest considerent.
Le-a oferit un salariu motivant pentru cineva fără experiență, un program destul de lejer și a așteptat de la ele să dea dovadă de seriozitate, implicare și dorința de a-și face treaba cât mai bine. La două luni de la angajare, însă, s-a trezit că cele două tinere și-au dat demisia. Motivul? Faptul că angajatorul le-a spus că iubiții lor nu au voie să stea cu ele permanent și să le distragă atenția.
Supărat, bărbatul a dat sfoară-n țără de cele întâmplate la el în cafenea
„Ne cerem scuze, dar avem din nou ÎNCHIS.
Chelnerițele și-au dat demisia pentru că le-am spus că iubiții lor nu pot rămâne cu ele în timpul serviciului.
Nu angajați generația Z! Nu au idee ce înseamnă MUNCA.
Deci, ANGAJĂM.
Condiția: născuți între `80 – `95.”, este anunțul pus de un patron de cafenea în geamul locației sale.
Anunțul lui a fost postat în mediul online, unde internauții au avut păreri împărțite. Mulți i-au împărtășit indignarea și au mărturisit că și ei s-au lovit de spiritul zeflemist al tinerilor, în timp ce alții l-au certat pentru generalizare. Ei spun că cele două chelnerițe au dat dovadă de neseriozitate, însă că nu e cazul tuturor tinerilor care caută un loc de muncă. Mai mult de atât, doi-trei tineri au promis că vor contacta proprietarul pentru a-i face o ofertă, deși și ei fac parte din generația Z. Sunt convinși că vor putea să-i schimbe părerea. CONTINUARE
Be First to Comment