O nouă pensie apare în România. Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a autorizat primul administrator de fond care poate încheia pensii ocupaționale, așa numitul Pilon 4 de pensii. Acest nou tip de pensie vine în completarea celor acordate de sistemul de pensii din România, respectiv pensia de stat, pensiile administrate privat şi cele facultative.
„Poartă denumirea asta – pensie ocupațională – pentru că face referire la apartenența la un job, la o industrie, la o anumită categorie profesională. Un angajator care are minimum 100 de angajați poate propune un prospect, o astfel de schemă de pensii ocupaționale. Se înființează un fond de pensie ocupațională, intră în administrarea unui administrator autorizat de ASF, urmând ca în baza relației contractuale cu angajatul, acesta să beneficieze de contribuția angajatorului la acest fond de pensii”, a explicat la Digi24 Dan Apostol, purtător de cuvânt al ASF.
„Este o formă de fidelizare, o notă suplimentară de atractivitate a unui anumit contract de muncă, astfel încât angajatul să simtă o protecție financiară suplimentară oferită de angajator, bani care se acumulează pentru vârsta pensionării. În același timp, și angajatul poate să aibă o contribuție suplimentară la fondul de pensie ocupațională”, a precizat Dan Apostol.
În felul acesta, a spus el, România se aliniază la legislația deja în vigoare din 2020. Beneficiarul intră în posesia acestei pensii la vârsta pensionării, dar trebuie să fie atent la prospectul acelui fond de pensii, să vadă exact schema de funcționare și condițiile de intrare în posesie.
„Este o formă de economisire pe termen lung, deci este o pensie, nu este un fond de investiții din care poți retrage oricând”, a atras atenția oficialul ASF.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…