Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

BREAKING! Accident GRAV la P…

Un eveniment rutier a avut loc marți dimineață, 8 septembrie, pe DN1, în zona stațiunii Predeal. Două persoane au fost rănite.

Două autoturisme au fost implicate, iar două persoane aflate într-una dintre mașini au avut nevoie de îngrijiri medicale, conform observatorulph.

Traficul este oprit pe DN1.

La locul incidentului au ajuns polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal, care efectuează verificări pentru a stabili cum s-a produs impactul.

Cele două persoane rănite au primit îngrijiri medicale, iar autoritățile continuă intervenția la fața locului.

În urma accidentului, circulația rutieră pe sectorul respectiv este oprită. Șoferii care tranzitează zona sunt îndrumați către rute alternative, până când operațiunile de la locul accidentului vor fi încheiate.

Reluarea circulației va fi posibilă după finalizarea cercetărilor și după scoaterea de pe carosabil a autoturismelor avariate.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul, iar la finalul verificărilor vor fi dispuse măsurile prevăzute de lege.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *