Calendar Creștin Ortodox 1 septembrie 2022. Biserica Ortodoxă cinstește azi, în prima zi din noul an bisericesc, pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul și pe Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul.
Noul An Bisericesc 2022. Ce NU ai voie să faci la sărbătoarea de pe 1 septembrie, atunci când începe un an nou bisericesc.
Noul An Bisericesc 2022. Ce nu ai voie să faci în această zi
Noul an bisericesc începe la data de 1 septembrie 2022, iar în bisericile și mănăstirile ortodoxe se oficiază slujbe de mulțumire către Dumnezeu, numite Te Deum.
În această zi de sărbătoare nu sunt restricții în ceea ce privește lucrul sau treburile casnice, așa cum se întâmplă la o sărbătoare marcată în calendar cu cruce roșie.
Însă trebuie ținut cont de faptul că un creștin trebuie să se poarte cuviincios, fie că este sărbătoare sau nu în calendar.
Noul An Bisericesc 2022. Ce este bine să faci
La începutul Noului An Bisericesc este bine ca creștinii să meargă la biserică, să se roage, să aprindă o lumânare și să dea ceva de pomană.
Pe lângă toate acestea, creștinul trebuie să îți țină gândul curat, să empatizeze cu cei din jurul său și să sară în ajutorul semenilor săi.
De asemenea, credincioșii ortodocși sunt îndemnați de Biserică să facă fapte bune, să ajute pe cei aflați în necaz, să îi îmbrace pe cei sărmani și să îi hrănească pe cei flămânzi.
Rugăciunea pe care e bine să o rostești la începutul anului bisericesc
„Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvântează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri.
Înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără tulburare.
Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și între noi, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o Ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin.”






Fii primul care comentează