Ziua de 2 septembrie este închinată Sfântului Mucenic Mamant, considerat ocrotitorul păstorilor, orfanilor și al celor abuzaţi în orice manieră. Dacă eşti victima agresiunilor celor din jur sau dacă ai neînţelegeri cu cei dragi, roagă-te acestui mare sfânt.
Sărbători religioase 2 septembrie 2022
Ortodoxe: Sfântul Mucenic Mamant
Greco-catolice: Sf. m. Mamant; Sf. patr. Ioan Postitorul al Constantinopolului
Romano-catolice: Fer. Ingrid, călug.
Calendar ortodox 2 septembrie 2022. Cine a fost Sfântul Mucenic Mamant
Sfântul Mucenic Mamant s-a născut în Paflagonia (Asia Mică), într-o familie de creștini, potrivit crestinortodox.ro. Pentru că au refuzat să se închine idolilor, părinţii acestuia au fost aruncaţi în temniţă. Astfel, Sfântul Mamant s-a născut în închisoare. Tatăl său moare înainte ca acesta să se nască, iar mama sa – la scurt timp după ce îl naşte.
Un înger i se descoperă unei femei creștine, Amina, și îi poruncește să meargă la temniță și să-l ia pe Mamant.
Mamant nu a vorbit până la vârsta de cinci ani, iar când a împlinit această vârstă, primul cuvânt pe care l-a rostit a fost „Mama”. Amina, văzând că deseori copilul își strigă mama, i-a pus numele Mamant.
În vremea domniei lui Aurelian, creştinii, adulţi şi copii, erau prigoniţi. Astfel, la vârsta de cincisprezece ani, Mamant ajunge înaintea împăratului care îi cere să se închine idolilor. Pentru că refuză, este supus la multe chinuri: este biciuit, ars, iar în cele din urmă este aruncat în mare. Un înger al Domnului l-a scos din mare și l-a dus pe un munte de lângă Cezareea. Aici fiarele sălbatice s-au îmblânzit datorită rugăciunilor acestuia.
Descoperit de persecutori, este adus din nou la judecată și ucis.
Calendar ortodox 2 septembrie 2022. Rugăciune către Sfântul Mucenic Mamant
Mucenicul Tău, Doamne, Mamant, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Amin.
Be First to Comment