În această zi, creştinii îl prăznuiesc pe Sfântul Mucenic Iulian din Cilicia, cel care a primit moarte mucenicească la doar 18 ani.
Sărbători religioase 21 iunie 2023
Ortodoxe: Sfântul Mucenic Iulian din Cilicia
Greco-catolice: Sf. m. Iulian din Tars
Romano-catolice: Sf. Alois de Gonzaga, călug.
Calendar ortodox 21 iunie 2023. Cine a fost Sfântul Mucenic Iulian din Cilicia
Sfântul Mucenic Iulian s-a născut într-o familie de nobili, potrivit crestinortodox.ro. A trăit în Tarsul Ciliciei în vremea împăratului Dioclețian. Păgânii l-au torturat timp de un an încercând să-l facă să renunţe la credinţa în Hristos. Aceștia au arestat-o pe mama lui, obligând-o să-și convingă fiul să se lepede de Hristos, dar ea l-a sfătuit să meargă la moarte cu nădejde și cu bucurie. Sfântul Mucenic Iulian a fost legat într-un sac, în care au fost introduşi mai mulţi șerpi veninoși, pe care l-au aruncat în mare.
Avea doar 18 ani atunci când a primit moartea mucenicească. Sfintele moaște ale Sfântului Mucenic Iulian au fost aduse de valuri la mal, iar credincioșii le-au găsit și le-au îngropat cu cinste la Alexandria, în anul 290. Moaștele au fost mutate după un timp în Antiohia.
Calendar ortodox 21 iunie 2023. Scurtă rugăciune către Sfântul Mucenic Iulian din Cilicia
Mucenicul Tău, Doamne, Iulian, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.






Fii primul care comentează