Sfântul Polieuct este prăznuit de către Biserică Ortodoxă în fiecare an pe data de 9 ianuarie.
Polieuct a trăit în secolul al III-lea și a fost un ostaș al armatei romane. Prietenul cel mai bun al său, Nerah, era creștin. La auzul veștilor referitoare la persecuțiile asupra creștinilor care se petreceau în acele vremuri, Nerah îi spune lui Polieut: „Prea iubite Polieuct, porunca cea împărătească, care pretutindeni se citește, ne va aduce despărțirea unuia de altul; pentru că eu mă țin de credința creștinească, iar tu de păgânătatea elinească; și când mă vor luă la moarte, tu te vei lepăda de mine și mă vei lasa”.
Polieuct se convertește la creștinism și își arată iubirea față de Dumnezeu și de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Mai apoi urmează și distrugerea idolilor, respectiv a 15 persoane care nu credeau în Dumnezeu. Felix, socrul lui Polieuct, la văzul acestora îl imploră pe acesta să renunțe la creștinism și să îmbrățișeze obiceiurile păgâne. Datorită iubirii sale de Dumnezeu foarte mari, nu s-a lepădat de El.
Poliecut a refuzat avansurile socrului și nu a renunțat la Dumnezeu. Felix nu s-a dat bătut și a continuat să îl roage pe ginerele său să uite de creștinism. Văzând că Polieuct e de neînduplecat, Felix ordonă să i se taie capul. Polieuct este sărbătorit an de an la 9 ianuarie.
Troparul Sfântului Mucenic Polieuct Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Polieuct, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Cel Tăiat a tăiat pe cea Netăiată…
Stih: Sfinte Mucenice Polieuct, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Umplându-te de Desfătarea cea mult dorită şi de Fericita Lumină îndestulându-te, mărite şi de ceata cea îngerească învrednicindu-te, păzeşte, Sfinte Polieuct pe cei ce laudă prăznuirea ta, care cântă Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Mucenice Polieuct, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi măreaţă a răsărit plină de Dumnezeiască Lumină, luminând în chip strălucit pe cei ce te laudă cu credinţă, viteazule ostaş al lui Hristos, Preafericite Polieuct, cântând Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întărit fiind cu virtutea Duhului, fericite şi cu Dumnezeiască Putere fiind îmbrăcat, cu tărie ai mers spre lupta vrăjmaşului şi surpându-l pe el cu putere, cu osârdie strigai: să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai Întrupat, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, pe Cel Ce mai înainte era fără de trup; şi ai rămas iarăşi cu adevărat Fecioară Preacurată; pe Cel Ce pentru noi, cu bogăţia îndurării a sărăcit şi a mântuit pe cei ce strigă Lui, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti Întărirea celor ce…
Stih: Sfinte Mucenice Polieuct, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Schimbatu-ţi-ai gândul către dreapta cinstire de Dumnezeu, învrednicindu-te de sus de Dumnezeiasca privire a Mântuitorului, Sfinte Mucenice Polieuct.
Stih: Sfinte Mucenice Polieuct, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind biruinţa, ai defăimat toate cele de pe pământ, mărite şi te-ai învrednicit de moştenirea cea cerească.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dorind mărirea cea mai presus de cuget, ai năvălit vitejeşte şi ai surpat înjosirea idolilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Îndreptează-mi tu, Stăpână, paşii, ca să ajung la Fiul tău prin vieţuire vrednică de laudă.
Irmosul:
Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Lumina celor din întuneric şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Eustratie, facatorul de minuni.
Acest cuvios parinte a fost din satul cu numele Vitiani, asezat în tinutul Tarsiei, din tara optimatilor; parintii lui se numeau Gheorghe si Megheta: si aveau multa avere. Fiind bine crescut si învatat de parintii sai, când a împlinit vârsta de douazeci de ani, a fost cuprins de dragostea dumnezeiasca. Pentru aceasta, lasându-si parintii, s-a retras în muntele Olimpului si s-a dus la Mânastirea Avgarilor în care straluceau prin sihastrie si viata îmbunatatita Grigorie si Vasilie, unchii sai dupa mama. Fiind primit de unchii sai, Evstratie a fost tuns în monahism. Deci dobândind ceea ce-si dorise, slujea tuturor fratilor cu inima bucuroasa si cu smerita cugetare; nu era stapânit de nici un gând lumesc; nu avea decât o haina de par si o patura, pe care se culca, acolo unde gasea loc sa se odihneasca putin, caci nu avea loc anumit pentru somn. Se spune ca, dupa ce s-a facut monah, n-a dormit niciodata cu fata în sus, nici pe partea stânga, în cei saptezeci de ani cât a sihastrit. Savârsindu-se din viata egumenul mânastirii, s-a încredintat acestui mare Evstratie egumenia, pe care a primit-o, lasându-se înduplecat de rugamintea fratilor.
Iar în acel timp, Leon cel cu numele de fiara, adica Armeanul, întorcându-se biruitor de la razboiul împotriva bulgarilor, s-a sculat împotriva evlaviosului împarat Mihail Rangavi, Curopalatul, l-a legat, l-a lipsit de femeie si de copii, l-a tuns calugar si l-a surghiunit în ostrovul Protis de lânga Constantinopol. Nelegiuitul acesta, Leon, se silea sa înnoiasca iarasi eresul necinstirii de icoane, care de multi ani era stins. Atunci toti crestinii au fugit parasindu-si casele. Atunci si acest cuvios Evstratie, la îndemnul marelui Ioanichie, cel din Olimp, si-a lasat mânastirea si s-a dus în patria sa. Iar când Biserica si-a reluat stralucirea de mai înainte prin ridicarea si cinstirea sfintelor icoane, sub împaratia lui Mihail si a Teodorei, în anii 842, atunci purtatorii de biruinta parinti, întorcându-se la mânastirile lor, s-a întors si sfântul Evstratie la mânastirea sa.
El toata ziua se ostenea cu fratii, la muncile cele trupesti, iar noaptea o petrecea cu nedormire si cu îngenuncheri. Si nu numai aceasta, ci si când se citea si se cânta Canonul, fericitul acesta intrând în sfântul altar, sta de la început pâna la sfârsit, zicând cu umilinta întru sine: “Doamne miluieste-ne”. Si minunile câte s-au facut de el, nu este cu putinta sa se scrie, fiind foarte multe la numar. Aceste minuni erau semn preaadevarat ca el a bineplacut lui Dumnezeu.
Iar când i s-a apropiat sfârsitul, a chemat pe toti ascultatori si monahii si le-a zis: “Fratilor si parintilor, vremea vietii mele a luat sfârsit, deci, fiii mei iubiti, paziti fagaduinta sfintei schime ce ati primit, stiind ca lucrurile de fata sunt vremelnice si desarte, iar cele viitoare sunt vesnice. Deci, sârguiti-va, fiii mei, ca sa va învredniciti partii celor mântuiti”. Acestea zicând, s-a închinat, a înaltat mâinile si ochii catre cer si a zis: “Doamne, în mâinile Tale pun duhul meu”. Si îndata a adormit somnul odihnei. A trait nouazeci si cinci de ani.
Be First to Comment