Press "Enter" to skip to content

Calendar Ortodox, sâmbătă, 4 februarie 2023. Doi mari sfinți sunt amintiți astăzi de creștini. Află care sunt sărbătorile importante din luna februarie

4 februarie 2023. Află ce sărbătoare este astăzi și ce evenimente importante au avut loc în această zi.

Calendar Ortodox, sâmbătă, 4 februarie 2023. Astăzi, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul și pe Sfântul Sfinţit Mc. Avramie.

Calendar Ortodox, sâmbătă, 4 februarie 2023

Isidor Pelusiotul a fost călugăr în deșerturile Egiptului. S-a aşezat pe muntele Pelusion, locul împlinirii celor mai multe din nevoinţele sale. Biserica Ortodoxă îl cinstește pe data de 4 februarie.

Sfântul Isidor a fost profesor de retorică în Pelusion, în Egipt, dar la scurtă a plecat în pustiu pentru a-și dedica viața lui Dumnezeu. După un an de nevoinţe ascetice, s-a întors în cetatea Pelusion, unde a fost hirotonit preot.

După câţiva ani s-a retras la o mănăstire unde şi-a petrecut tot restul vieţii, devenind mai târziu şi stareţ al acesteia.

Sărbători importante din februarie 2023

În luna februarie a acestui an, creștinii au parte de o singură zi de sărbătoare, marcată în calendar cu cruce roșie. Această sărbătoare este Întâmpinarea Domnului, care se celebrează la data 2 februarie 2023. 

Pe 18 februarie, creștinii ortodocși îi pomenesc pe cei adormiți și fac parastase în Sâmbăta Morților, care se mai numește și Moșii de iarnă.

Un alt moment important în această lună este ziua în care începe Postul Paștelui, cel mai lung și aspru post de peste an. Postul Mare începe pe 27 februarie 2023 și se încheie pe 15 aprilie 2023.

De asemenea, creștinii îi sărbătoresc în ultima zi din luna februarie pe Sfinții Ioan Casian, Gherman din Dobrogea și Cuviosul Vasile Mărturisitorul.

Rugăciune către Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul pentru împăcarea sufletului

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isidor, duhul tău.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suspinul inimii mele celei zdrobite ascultându-l, Stăpâne, vindecă cumplita zdrobire a sufletului meu, Hristoase, cu rugăciunile cuviosului Tău, ca un Atotputernic.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicându-te cu înţelepciune Dumnezeiască de la lucrarea faptei celei bune la curgerea cea curată de Dumnezeu, Sfinte Isidor, stând înaintea lui Dumnezeu de-a pururea, te-ai îmbogăţit în chip lămurit cu arătarea cea plină de desfătare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *