Categories: Fără categorie

Când vine iarna în România. Află când încep ninsorile la noi în țară

Vremea este tot mai ciudată si schimbătoare la noi în țară. Deși ne apropiem deja de a doua lună de iarnă, se pare că nici acum nu am avut parte de zăpezi. Meteorologii au emis prognoza pentru luna Ianuarie și au anunțat când ajung zăpezile în România.

Temperaturi ridica la începutul lunii

Vremea în România se anunță mai călduroasă decât în limitele normale. În zilele următoare va fi mult mai cald decât ar trebui în această perioadă, așa cum deja ne-am obișnuit de câțiva ani. Se pare, totuși, că va ajunge și ninsoarea mult așteptată la noi în țară.

În primele zile ale anului 2023, vremea se arată mai caldă. Va exista și o abatere termică în partea de vest, nord-vest, dar și la munte. Nici precipitațiile nu își vor face simțite prezența, fiind deficitare în toate țara o perioadă bună de timp.

Chiar și în cea de-a doua săptămână a lunii Ianuarie va fi foarte cald, mai ales în nord, nord-est, nord-vest, centru, dar și la munte.

Când ninge în România

Toată lumea așteaptă vesti bune în ceea ce privește precipitațiile la noi în țară. Dacă de Crăciun nu ne-am bucurat de un peisaj alb, mulți și-ar fi dorit ca măcar în Ianuarie să se schimbe lucrurile.

Meteorologii nu au deloc vești bune pentru români. Nici luna viitoare nu ne vom bucura de ninsori și la fel de slabe sunt șansele si în Februarie. Finalul lunii ianuarie va fi unul călduros, unde valorile termice se vor situa peste limitele specifice pentru această perioadă din an.

Conform specialiștilor ANM, nu vom avea deloc o iarnă în adevăratul sens al cuvântului. Precipitațiile nu vor fi prezente mult timp de acum inainte, existând tendințe deficitare în zonele intracarpatice, precum si în majoritatea regiunilor.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

16 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

20 de ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago