Lavinia Petrea și soțul ei, procurorul Romulus Varga, vor aniversa 8 ani de mariaj în vara anului acesta. Împreună, cuplul are trei copii, un fiu și două fiice, Mathias (7 ani), Klara (5 ani) și Karin (3 ani). Jurnalista ne-a oferit în exclusivitate mai multe detalii din viața de cuplu.
Lavinia și Romulus s-au cunoscut în cadrul unei „întâlniri informale” inițiate de șeful procurorului de la vremea aceea. „S-a întâmplat la câteva luni de când am primit invitația, pentru că pur și simplu nu am putut să ajung. A fost dragoste la prima vedere, asta o știm amândoi”, povestea Lavinia Petrea în februarie 2020, pentru Libertatea.
Prezentatoarea TV ne-a spus cum a cucerit-o Romulus: „Cu privirea lui blândă și bună, cu inteligența, cu naturalețea cu care face orice își propune. Cu faptul că lângă el mă simt iubită și în siguranță”.
Între jurnalistă și procuror este o diferență nici mică, nici mare de vârstă, mai precis de 6 ani. În 2022, Lavinia va împlini 40 de ani, iar Romulus 46. Despre diferența de vârstă dintre ea și soț, Lavinia ne-a spus: „Nu m-am gândit niciodată la acest lucru. Cred că este vorba despre compatibilitate și de momentul în care doi oameni se găsesc și se îndrăgostesc”.
Romulus a ales un inel de logodnă deosebit și o cale inedită pentru a o cere pe știristă în căsătorie. Inelul a fost creat special pentru Lavinia, astfel încât verighetele lor să completeze bijuteria asemeni unui puzzle. Cât despre cerere, procurorul a optat pentru o stereogramă.
Gesturile romantice ale procurorului nu s-au oprit acolo. Lavinia ne-a povestit: „Vara trecută, ziua mea de naștere ne-a găsit în Italia, la nunta prietenei mele. Primisem deja un cadou acasă și nu mă gândeam că voi mai primi ceva. Când m-am trezit, mai aveam un cadou frumos împachetat. Era un album foto care începea cu prima fotografie pe care mi-a făcut-o Romi și continua cu poze din cele mai frumoase momente din anii noștri împreună. Poze foarte personale. A muncit ceva să adune toate acele poze. Și acum când mă uit pe acest album îmi dau lacrimile”.
Cât despre cum gestionează conflictele din cuplu, prezentatoarea TV ne-a mai dezvăluit: „Se întâmplă rar. Eu îl mai supăr uneori. :)) Discutăm despre problemă și ne cerem iertare, nu am avut niciodată discuții aprinse sau o ceartă serioasă”.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…