Pentru a-și salva copilul, după ce apartamentul în care se aflau a fost cuprins de flăcări, o mamă din Iași a recurs la un gest şocant. Femeia a îmbrăcat copilul în mai multe straturi de haine, l-a înfăşurat în plapumă şi l-a aruncat pe geam de la etajul 3, iar apoi, fără să ezite, s-a aruncat şi ea în gol. Ce riscă acum femeia. Micuțul se află în stare gravă.
Scene șocante astăzi, într-un cartier din Iaşi. După ce un incendiu a izbucnit într-un apartament, o femeie, pentru a-și salva viața ei și a copilului ei, și-a aruncat copilul pe geam de la etajul 3 și apoi s-a aruncat și ea.
Ce riscă femeia din Iași care și-a aruncat bebeluşul pe geam și apoi a sărit de la etajul 3, pentru a scăpa din incendiu
Potrivit unor surse din anchetă, femeia ar fi înfăşurat copilul în mai multe rânduri de haine şi l-ar fi aruncat întâi pe el, iar mai apoi s-a aruncat şi ea într-o încercare disperată de a se salva. Vecinii însă spun că femeia s-ar fi aruncat cu copilul în braţe, scrie observatornews.ro.
„Fata mi-a zis că a văzut-o pe doamna cu copilul, sărise de la etajul 3, nou-născut era”, povesteşte o vecină. „Locuieşte deasupra, dar nu ştiu ce s-a întâmplat. Am văzut fumul şi nu mă lasă să intru să văd ce se întâmplă”, spune un bărbat.
Micuțul a fost resuscitat și readus la viaţă dar se află în continuare în stare gravă. Mama lui are arsuri și a suferit o fractură în urma căderii, însă este conștientă. Sursa menționată anterior scrie că, pentru decizia luată, mama riscă să fie cercetată penal şi chiar să rămână fără copil.
Care ar fi fost cauza incendiului
Până în momentul de față nu se ştie exact care a fost cauza izbucnirii incendiului din apartament. Vecinii spun că femeia şi tatăl copilului se certau des, însă când locuința a fost curprinsă de flăcări, bărbatul era la serviciu.
„Eu bănuiesc că totul este posibil în ziua de astăzi. El în momentul cand era baut…”, dă de înţeles un vecin. „Ea a venit la uşă la mine bătută de soţul ei, eu nu am primit-o în casă că nu ştiam cine este. A venit Poliţia de a vorbit cu ea”, spune o femeie.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…