Potrivit credințelor și superstițiilor populare, sufletele persoanelor care mor în timpul postului nu mai ajung la Judecata de Apoi, ci se duc direct in Rai. De asemenea, în perioada în care Cerurile sunt deschise, mai exact între Paște și Rusalii, cu precădere în Săptămâma Luminată, și de la Crăciun până la Bobotează, sufletele celor care mor ajung direct în Rai. Însă, se spune din bătrâni că nu este bine ca o persoană să moară în Săptămâna Patimilor, deoarece sufletul său se va chinui mult să ajungă în Rai.
Biserica Ortodoxa invata ca moartea este “despartirea sufletului de trup”; odata aceasta despartire savarsita, trupul este dat pamantului si putrezeste. Asadar, ultima menire a omului pe pamant este moartea, despre care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: “Si se va intoarce tarana in pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el” (Eccl.12,7).
Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru indeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat omului contine – prin prevederea dumnezeiasca – tot ce este folositor omului; deci moartea este de folos omului.
Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.
Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor. Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad, potrivit ortodoxia.me.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…