Sarea este un ingredient nelipsit din bucătăriile gospodinelor și din aproape toate rețetele preferate al românilor. Acest ingredient, care poate fi considerat și un condiment, face mâncarea mult mai bună. Însă, dacă este consumată în exces, poate avea consecințe negative asupra sănătății organismului uman. Ce se întâmplă în corpul tău dacă renunți complet la sare. Avertismentul dat de experți.
Sarea este una dintre cele mai consumate alimente din întreaga lume. Acest produs din bucătărie este denumirea populară a unui amestec mineral alcătuit în majoritate din clorură de sodiu (NaCl).
Ei bine, la obținerea sării de bucătărie, aceasta poate să conțină până la 3 % sare marină și 15 % alte săruri.
Ce se întâmplă dacă renunți complet la sare
Nu există persoană care să nu cunoască expresia „Ca sarea în bucate”. Și, nu există om care să nu fi fost avertizat cu privire la efectele negative ale consumului excesiv.
Ei bine, dacă te gândești să reduci sarea din alimentație sau să renunți complet la ea, îți dezvăluim ce schimbări ar putea să apară în organismul tău.
Așadar, potrivit celui mai recent studiu, doar 11% din sarea pe care o consumăm zilnic provine direct din sare, în timp ce până la 70% este de obicei prezentă în alimentele ultraprocesate.
Ce spun specialiștii
În acest fel, este destul de imposibil să eliminăm sarea complet din dieta noastră. Chiar și specialiștii în sănătate susțin că acest lucru nu este recomandat, iar asta în condițiile în care organismul uman are nevoie de sodiu pentru a funcționa.
Totuși, orice schimbare îți dorești să faci, trebuie să îți consulți întâi medicul, acesta îți va spune exact care este cantitatea pe care să o consumi în fiecare zi.
Astfel, depășirea aportului zilnic poate avea consecințe grave, cauzând creșterea tensiunii arteriale. Pe lângă acestea, alte efecte sunt alterarea echilibrului în producția de substanțe vasodilatatoare și vasoconstrictoare, creșterea rigidității arteriale, alterarea funcției renale, modificarea compoziției oaselor și favorizarea depunerilor de sodiu în piele.
Însă, cei care suferă de aceste complicații vor observa destul de repede schimbări benefice, dacă reduc sarea din mâncarea sau chiar o elimină, pentru o perioadă scurtă de timp, respectând cu strictețe indicațiile și sfaturile primite de specialiști.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…