Reprezentanții statelor membre la Bruxelles au decis marți, 1 martie, să interzică difuzarea pe teritoriul UE a media de stat ruse RT şi Sputnik.
Reprezentanții statelor din UE au dat undă verde pentru a interzice difuzarea pe teritoriul UE a media de stat ruse RT şi Sputnik. De asemenea, a fost decisă și excluderea anumitor bănci ruse din sistemul internațional de plăţi SWIFT, potrivit informațiilor transmise de președinția franceză a UE.
Reprezentanții statelor membre la Bruxelles au aprobat interzicerea participării europenilor la proiecte cofinanţate de fondul suveran rus RDIF. Sancțiunile vor intra în vigoare miercuri, după publicarea deciziei în Jurnalul Oficial al UE.
UEFA a mutat finala Ligii Campionilor de la Sankt Petersburg la Paris și, în același timp, a pus capăt parteneriatului de 34 de milioane de lire sterline pe sezon cu compania energetică rusă de stat Gazprom. De asemenea, forul de conducere al fotbalului european a interzis echipelor rusești să participe la competițiile de club, potrivit capital.ro.
Be First to Comment