Anamaria Prodan continuă să stârnească controverse prin postările ei de pe Instagram. Dacă până acum cele care erau considerate postări controversate erau fotografiile în ipostaze sexy, acum impresara s-a fotografiat câteva zile la rând alături de un bărbat misterios. Dacă analizăm fotografiile. putem să spunem că este un barbat cu care are o relație foarte apropiată.
Anamaria Prodan nu ezită niciodată să stârnească controverse prin postările ei de pe Instagram. Pe lângă fotografiile provocătoare cu care și-a obișnuit fanii, sexy impresara s-a fotografiat, câteva zile la rând alături de un bărbat misterios, în ipostaze din care ne putem da seama că au o relație apropiată.
Apariția controversată a Anamariei Prodan alături de acest bărbat a lăsat să se înțeleagă că aceștia ar avea o relație destul de apropiată, dacă analizâm modul în care apar în fotografii. Cei doi apar fie cu mâna una peste cealaltă, fie cu capul pe umărul lui. Însă, cine este bărbatul din viața Anamariei Prodan?
Ibrahim Ashary este unul dintre cei mai cunoscuți medici chirurgi, care își desfășoară activitatea în Dubai. Este specializat pe chirurgie plastică și este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni chirurgi care se ocupă de rinplastie și liftin facial. De asemenea, se lauda și cu dezvoltarea unei noi tehnici, „Ashary Thread Lift Technique” – o soluție de înfrumusețare foarte râvnită în prezent în întreaga lume.
Acesta a urmat studiile în medicină la University of Tubingen, în Germania, semn că Anamaria Prodan are mereu o legătură cu această țară, dacă ne gândim că și viitorul fostul ei soț, Laurențiu Reghecampf este tot din Germania.
Cu toate acestea, chiar dacă se afișează alături de alți bărbați, Anamaria Prodan a declarat în trecut că nu va declara în public că are o nouă relație, până nu se va termina divorțul cu Laurențiu Reghecampf, toate acestea din respect pentru copiii ei.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…