Tânăra a pierit pe loc în urma accidentului rutier devastator care a avut loc luni seară, în jurul orelor 18, în județul Brăila.
Un grav accident rutier s-a produs luni, pe 10 august, pe DJ 222, între localitățile Râmnicelu și Constantinești, din județul Brăila. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, iar salvatorii au sosit de urgență la fața locului.
În cumplitul accident și-a pierdut viața Oana, o tânără în vârstă de numai 32 de ani, din satul Constantinești, comuna Râmnicelu. Potrivit primelor informații apărute în spațiul public, aceasta circula regulamentar pe DJ 221 în momentul în care autoturismul condus de un tânăr de 31 de ani, din Șuțești, care efectua o depășire, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu mașina sa.
Din nefericire, impactul a fost devastator, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru Oana, care a murit pe loc din cauza leziunilor grave pe care le-a suferit, informează Jurnal de Brăila.
Imediat după accidentul cumplit, familia Oanei Mocanu a aflat ce s-a întâmplat. Tânăra nu era căsătorită și nu avea copii, însă lasă în urmă o familie îndurerată. Cei care au aflat vestea cumplită au transmis mesaje de condoleanțe pentru familia care se pregătește acum de înmormântare.
La rândul său, tânărul care a provocat tragedia a decedat la spital, astfel că bilanțul tragediei se ridică la două victime decedate. În urma impactului, cele trei autoturisme implicate au fost proiectate în afara carosabilului.
În prezent, polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Alte cinci persoane au ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale în urma accidentului grav. Celelalte cinci persoane implicate în accident au fost rănite și transportate la spital de echipajele SAJ.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…