Toxinele instalate în organism atacă, în primul rând, articulațiile. Din fericire, există mai multe metode prin care se poate curăța organismul pentru a scăpa de aceste dureri articulare iar una dintre acestea este descrisă în rândurile de mai jos.
Ingrediente, mod de preparare, mod de consum
Orezul se pune în borcan, se stoarce zeama unei lămâi deasupra, se umple borcanul cu apă, se închide cu capac și se pune la frigider unde se lasă până a doua zi.
Notă: numărul lingurițelor de orez este egală cu vârsta împărțită la 2. Dacă ai 40 de ani, ai nevoie de 20 de lingurițe de orez.
Dimineața următoare se consumă 1 linguriță de orez pe stomacul gol, de preferat înainte de ora 8:30. Se bea un pahar cu apă călduță imediat după și nu se mănâncă nimic timp de 3 ore; procedura se repetă până remediul se termină.
Care este secretul acestui remediu?
Combinația de orez, apă și zeamă de lămâie. Pregătit în acest mod, orezul se digeră în intestin și nu în stomac și capătă acțiunea unei burete. Astfel, atât intestinele cât și vasele de sânge și alte părți ale corpului sunt curățate de toxine. De asemenea, se normalizează și metabolismul și poate ajuta și la slăbire.
Efectul acestui remediu este gradual însă după 2 săptămâni organismul va fi curat și vor dispărea durerile cervicale, articulare și lombare iar toxinele vor fi eliminate prin fecale și urină.
Culoarea acestora va fi diferită însă acest lucru este absolut normal. De asemenea, se recomandă consumul a minim 2 L de apă pe zi la care se poate adăuga și ceai verde.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…