Iustin Valentin Grigoraș, un copil de doar 17 luni, a fost găsit fără suflare în pătuțul său. El era culcat cu fața în jos, scrie Observator.
Ce s-a întâmplat
Cazul a șocat lumea. Părinții nu au idee ce s-a întâmplat cu băiețelul lor.
„Dimineața ne-am trezit și copilul nostru era bine. Soția mea s-a dus la el, apoi toată familia a luat micul dejun împreună. I-am dus pe ceilalți doi copii la școală. Mai târziu, soția și-a dat seama că Iustin nu mai respira, nici pe gură, nici pe nas. Am sunat imediat la salvare”, a explicat tatăl lui Iustin, Gheorghe Grigoraș, jurnaliștilor Il Gazzettino, citat de Observator.
Părinții, stabiliți în Italia, au chemat ajutoare. O ambulanță și o echipă medicală au sosit de urgență la locuința familiei. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, copilul a fost declarat decedat.
„Vrem să înțelegem ce s-a întâmplat cu copilul nostru”, spune tatăl. „Am semnat toate documentele necesare pentru autopsie. Medicii ne-au spus că este vorba despre o ‘moarte albă’, care din păcate se poate întâmpla uneori. La această vârstă, doar trei minute fără aer pot fi fatale. Dar Iustin era sănătos, nu avusese niciodată probleme”, a adăugat el.
Cei doi soți mai au încă doi copii mici, cărora nu știu ce să le zică legat de fratele lor decedat.
„Nu avem idee cum să le spunem că frățiorul lor nu mai este”, a declarat tatăl.
Autoritățile continuă investigațiile, iar părinții îndurerați așteaptă un răspuns despre moartea neașteptată a copilului lor care a plecat de lângă ei mult prea devreme.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…