În urmă cu ceva timp, Cristina Șișcanu își anunța fanii faptul că părinții săi nu vor mai veni de-acum doar în vizită în București, ci se vor muta permanent aici.
Soția prezentatorului TV Mădălin Ionescu a făcut un anunț tragic în mediul online, vineri, 8 martie 2024. Chiar de Ziua Internațională a Femeii, Cristina Șișcanu și-a pierdut tatăl. Aceasta a postat un scurt mesaj de rămas bun pentru părintele său, alături de o fotografie în care aceasta este alături de el, din copilărie. Din poză se vede cum cei doi erau extrem de apropiați, chiar dacă ipostaza imortalizată este din urmă cu ani buni de zile.
„Te iubesc, tata! Să te odihnești în pace…”, a fost mesajul postat de Cristina Șișcanu pe rețelele de socializare.
„Plecăm! Deși trebuia să ne mai prelungim traseul, voiam să ajungem și pe la Cluj, nu mai ajungem. Tata nu se simte prea bine și… bine, nu e ceva foarte grav, așa… dar vrem să fim acolo, acasă, în cazul în care are nevoie de ajutor. Și vrem să-l ducem din nou la niște investigații. Acum fac bagajul. Îl făcusem de aseară, însă dimineața ne-am dat seama că Petra are nevoie de șosete, și șosetele le pusesem dedesubt și a trebuit să scot tot. Of! Dar ne descurcăm”, a spus Cristina Șișcanu în mediul online, în urmă cu circa două săptămâni.
În urmă cu ceva timp, Cristina Șișcanu își anunța fanii faptul că părinții săi nu vor mai veni de-acum doar în vizită în București, ci se vor muta permanent aici. Vedeta le pregătiseră și o casă celor doi, iar Petra, fiica sa, era extrem de entuziasmată că va putea petrece mai mult timp alături de cei doi bunici.
„Petra știe că urmează să vină bunica Olga și bunicul Ion în curând, i-am spus că nu o să mai stea cu noi în casă, ci vor sta aici, într-un apartament în apropierea noastră, dar nu știe exact cum arată. Noi deja am pregătit apartamentul în care vor sta ei, urmează să punem la punct ultimele detalii, așa că se bucură Petra, probabil, când va vedea locul în care vor sta bunicii ei”, povestea în trecut Cristina Șișcanu.





Fii primul care comentează