Anastasia Lazariuc are, la cei aproape 69 de ani ai săi, o siluetă de invidiat. Recent, solista a spus cum reușește să se mențină în formă.
Cum se menține Anastasia Lazariuc la 68 de ani. „Sport nu fac”
„Nu am fost gurmandă, nu mi-a plăcut carnea. Nu pot spune că nu mănânc deloc, dar foarte rar. Atunci când merg undeva, să nu creadă lumea că fac fițe. Sunt atâtea legume acum, când natura a renăscut, încât se pot prepara atâtea lucruri bune. De asemenea, trebuie consumate lichide multe, apa este sfântă”, a declarat Anastasia Lazariuc pentru Impact.
„Sport nu fac, dar mă mișc foarte mult. Ies cu cățelușa. Simt nevoia să merg cât mai mult. Natura te încarcă cu energie, atunci când poți să pui mâna pe pomi, să-i îmbrățișezi, să vorbești cu ei. Totul e viu, totul are viață, fiecare fir de iarbă, fiecare frunză, chiar dacă nu vorbesc”, a completat.
„M-aș bucura dacă aș putea arăta și mai bine. Frumusețea vine din interior. Dacă punem numai măști, creme, dorind să arătăm bine, nu se va întâmpla. Binele vine din noi, din interior. Important e să fim cât mai puri, cât mai buni, cât mai curați, cât mai puțin invidioși. Astea ies la suprafață, trimise de Dumnezeu. Nimic nu se poate schimba. De asemenea, trebuie să fim și mai atenți la ce mâncăm, acum nu mai facem atâta efort fizic cum făceau părinții noștri la țară”, a mai spus solista.
Din singurul ei mariaj, Anastasia are doi copii, o fiică și un fiu, Ileana și Andrei, și patru nepoți, doi băieți, Alexandru și Nicholas, fiii Ilenei, și două fete, Anastasia și Beatrice, fiicele lui Andrei. Una dintre ele a terminat recent facultatea, iar cealaltă are deja propria afacere.
Be First to Comment