Categories: Fără categorie

Cutremur cu magnitudine 6.1, cel mai violent din acest an: 280 de morţi la un prim bilanţ VIDEO

Cutremurul s-a produs la o distanţă de aproximativ 44 kilometri de oraşul Khost, în sud-estul Afganistanului, la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit USGS.

UPDATE: Cutremur violent în Afganistan, binaţul morţilor a ajuns la 280.

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a zguduit miercuri mai multe zone dens populate din Afganistan şi Pakistan, conform Institutului American de Geofizică (USGS), informează Reuters. Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor din Afganistan a anunţat că seismul a provocat moartea a cel puţin 250 de persoane în estul ţării.

Majoritatea deceselor confirmate au fost înregistrate în provincia Paktika, unde o sută de persoane au murit, iar 250 au fost rănite, a declarat directorul Autorităţii pentru gestionarea dezastrelor din cadrul administraţiei talibane, Mohammad Nassim Haqqani.

Alte decese au fost raportate în provinciile estice Nangarhar şi Khost, a precizat oficialul adăugând că autorităţile continuă să evalueze pagubele.

Cutremurul s-a produs la o distanţă de aproximativ 44 kilometri de oraşul Khost, în sud-estul Afganistanului, la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit USGS.

Nu au fost raportate pagube sau decese în Pakistan imediat după producerea seismului.

Cutremurul a fost resimţit pe o rază de aproximativ 500 de kilometri de aproximativ 119 milioane de locuitori din Pakistan, Afganistan şi India, a indicat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) într-un mesaj pe Twitter.

Seismul a fost resimţit în capitala Afganistanului, Kabul, precum şi în capitala Pakistanului, Islamabad, conform relatărilor martorilor postate pe site-ul EMSC şi pe Twitter.

„Şocuri puternice şi lungi”, a scris pe site-ul EMSC un martor de la Kabul.

„A fost puternic”, a scris un alt martor din Peshawar, în nord-vestul Pakistanului.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

17 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

20 de ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago