Bisericile Ortodoxe din întreaga lume stabilesc data Paștelui conform calendarului iulian. În acest context, iată când va fi celebrat Paștele Ortodox în 2026.
În 2025, Paștele Ortodox și cel Catolic au avut loc în aceeași zi, pe 20 aprilie. Totuși, în 2026, diferența va fi de o săptămână între cele două sărbători. Astfel, Paștele Ortodox va cădea pe 12 aprilie 2026, în timp ce Paștele Catolic va fi celebrat pe 5 aprilie.
Motivul principal al diferenței între datele Paștelui în Biserica Ortodoxă și în Biserica Catolică este folosirea unor calendare diferite: Ortodoxia urmează calendarul iulian, iar Biserica Catolică se bazează pe calendarul gregorian.
Aceasta este și cauza pentru care Paștele Ortodox și cel Catolic nu coincid de cele mai multe ori. Conform tradiției stabilite de Sinodul Ecumenic de la Niceea, din anul 325, Paștele se sărbătorește întotdeauna în prima duminică după prima lună plină de după echinocțiul de primăvară. În cazul în care luna plină cade chiar duminica, Paștele se celebrează în duminica următoare.
Pe măsură ce diferențele dintre cele două calendare persistă, Paștele Ortodox și cel Catolic vor cădea în aceeași zi doar în anumite perioade. De exemplu, în 2028, ambele vor fi celebrate pe 16 aprilie, iar în 2031 pe 13 aprilie.
Iată când vor fi celebrate Paștele Ortodox și Catolic în următorii ani:
Paștele Ortodox:
2026 – 12 aprilie
2027 – 2 mai
2028 – 16 aprilie
2029 – 8 aprilie
2030 – 28 aprilie
Paștele Catolic:
2026 – 5 aprilie
2027 – 28 martie
2028 – 16 aprilie
2029 – 1 aprilie
2030 – 21 aprilie
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…