Press "Enter" to skip to content

De la 1 august cresc accizele pentru ţigarete, alcool şi băuturi alcoolice

Primii afectați de noile măsuri fiscale stabilite de guvern și publicate de Ministerul de Finanțe vor fi cei care fumează, ori consumă bauturi alcoolice, pentru că accizele vor crește chiar din această vară.

Iar de anul viitor, se majorează și taxa pe valoare adăugată, pentru băuturile cu zahăr, mâncarea la restaurant și cazarea la hotel. Pe de altă parte, guvernanții au anunțat ca lucrează la un proiect pentru supra-impozitarea pensiilor speciale, care va fi gata în urmatoarele două săptămâni.

Primele măsuri care ar urma să intre în vigoare de la 1 august sunt creșterile de accize pentru tutun și băuturi alcoolice, neschimbate din 2015. Produsele din tutun încălzit vor avea de asemenea accize majorate.

Industria ospitalității nu va mai plăti impozitul specific, ci 1% din cifra de afaceri.

Iar românii care lucrează cu contracte part time vor achita contribuții la nivelul salariului minim.

Cei care obțin câștiguri din jocuri de noroc vor da 10% impozit pentru sumele sub 3.000 de lei, 20% pentru câștiguri între 3.000 și 10.000 de lei și 40% peste 10.000 de lei.

De la 1 ianuarie 2023, cina la restaurant sau cazarea la hotel ar putea fi mai scumpe. TVA crește de la 5 la 9%, inclusiv pentru livrarea de alimente sau catering.

În plus, băuturile cu zahăr, îndulcitori sau aromatizate, inclusiv berea fără alcool, nu vor mai beneficia de cotă redusă de tva de 9%. Ea va crește la 19%.

Tot de anul viitor, vor plăti cotă redusă de TVA de 5% doar cei care cumpără apartamente sau case cu un preț mai mic de 600.000 de lei, adică 120.000 de euro, și cu suprafață mai mică de 120 de mp, facilitate de care se poate beneficia o singură dată. Pragul actual de aproximativ 140.000 de euro va rămâne însă pentru cei care încheie promisiuni de vânzare până la 1 ianuarie 2023.

Sunt revizuite și deducerile fiscale, care se vor acorda pentru cei cu venituri mici si medii, dar nu mai mult de 2000 de lei peste salariu minim brut. Pragul ar fi în prezent 4550 de lei.

Tinerii până în 26 de ani vor beneficia de deduceri de 15% din salariul minim. Iar părinții care lucrează primesc 100 de lei lunar pentru fiecare copil indiferent de salariu, dacă cei mici sunt înscriși la o unitate de învățământ.

Se anunță de anul viitor și creșterea impozitului pe dividende, de la 5 la 8%, iar plafonul pentru microîntreprinderi scade la 500.000 de euro venituri, de la un milion de euro.

Plafoanele până la care se acordă facilități fiscale în construcții, agricultură și industria alimentară scad de la venituri de 30.000 de lei lunar, la 10.000 de lei.

Ministerul de Finanțe pregătește un proiect și pentru supraimpozitarea pensiilor speciale, care va ține cont de precizările Curții Constituționale, potrivit unor surse, și care ar urma să fie prezentat în două săptămâni premierului și coaliției de guvernare.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You cannot copy content of this page