Categories: Fără categorie

DOAMNE FEREȘTE! Rămășițele a 20 de persoane, găsite într-un cimitir din S…

Este anchetă la Slatina, după o descoperire cel puțin șocantă.

O descoperire macabră a avut loc într-un cimitir din Slatina, după un șir de deshumări ilegale. Ancheta a pornit după ce mai mulţi saci cu rămăşiţe umane au fost găsite într-o criptă comună.

Șocul inițial l-au avut niște muncitori care făceau lucrări de întreținere și care au și dat alarma.

Totul s-a întâmplat săptămâna trecută, iar descoperirea a fost făcută într-o criptă falsă, la marginea cimitirului.

Astfel că pe fir au intrat rapid oamenii legii, care au deschis o anchetă în acest caz și au dat drumul la audieri, primele acuzații fiind îndreptate către administratorul privat al cimitirului evacuat cu executorul în urmă cu două săptămâni. Informațiile spun că acesta ar fi scos rămăşiţele umane pentru a elibera unele locuri de veci, înainte ca cimitirul să intre în administrarea primăriei printr-un ordin judecătoresc.

Însă, de cealaltă parte, fostul administrator a transmis că toate procedurile de deshumare ar fi fost făcute în mod legal. Acum, în acest caz, anchetatorii au deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre și morminte pentru stabilirea cu exactitate a situației.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

15 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

18 ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago