Cântăreaţa americană de muzică country Naomi Judd, care a cunoscut celebritatea în duetul The Judds, format alături de fiica sa, Wynonna, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat sâmbătă familia artistei, informează AFP.
Wynonna şi sora ei, Ashley, comediantă, şi-au exprimat „profunda durere” pe conturile lor de Instagram. „A pierdut-o pe minunata noastră mamă în urma unei afecţiuni mintale”, au declarat ele, fără a oferi mai multe detalii.
Naomi şi Wynonna Judd au format duetul The Judds la sfârşitul anilor 1970, câştigând numeroase premii, inclusiv cinci trofee Grammy.
Printre cele mai populare melodii ale duetului mamă-fiică se numără „Love Can Build A Bridge”, „Mama He’s Crazy” şi „Girls Night Out”.
Duetul, care s-a destrămat în 1983 însă s-a reunit de numeroase ori pentru turnee şi spectacole speciale, şi-a încetat oficial activitatea în 1991, după ce Naomi a fost diagnosticată cu hepatită C.
Mama şi fiica urmau să plece din nou în turneu în această toamnă, pentru prima dată după mai bine de un deceniu.
Vineri a fost anunţată includerea The Judds în Country Music Hall of Fame, pe 1 mai, datorită contribuţiei la „readucerea country la rădăcinile sale în anii 1980 prin cântece uşoare şi melodioase, influenţate de muzica folk tradiţională şi bluesul acustic şi pentru armonia sa familială”.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…