Tragedie în lumea folclorică, după ce patru membri ai ansamblului „Florile Bucovinei” au pierit într-un accident rutier în Suceava. O zi care ar fi trebuit să fie plină de bucurie pentru ansamblul folcloric „Florile Bucovinei” din Rădăuți s-a transformat într-un coșmar. Un alt membru al grupului a fost internat în spital în urma impactului violent.
Sfârșit tragic pentru patru membri ai unui ansamblu folcloric
Doliu în lumea muzicii populare după un accident care a răpit fulgerător patru membri ai unui ansamblu folcloric din Rădăuți. Aceștia se întorceau de la Zilele orașului Târnăveni, acolo unde au urcat pe scenă și au susținut un moment artistic la invitația organizatorilor.
Conform informațiilor furnizate de IPJ Suceava, tragedia a avut loc în dimineața zilei de luni, în jurul orei 03:35. Cel care a provocat accidentul a fost un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Dornești, care se afla la volanul autoturismului în timp ce circula pe DN 17, dinspre Bistrița către Vatra Dornei. Din motive încă necunoscute, mașina a părăsit șoseaua și a intrat frontal într-un stâlp de electricitate, impactul fiind devastator.
„Luni dimineață, la ora 03:35, un tânăr în vârstă de 19 de ani din com. Dornești, jud. Suceava, în timp ce conducea autoturismul, prevăzut cu post de conducere pe partea dreaptă, circulând pe DN 17 din com. Dorna Candrenilor, din direcția Bistrița către Vatra Dornei, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de electricitate. În urma producerii evenimentului a rezultat decesul conducătorului auto și a două pasagere din autoturism, de 18 și 26 de ani din localitățile Rădăuți și Marginea, jud. Suceava”, a transmis IPJ Suceava.
La scurt timp după anunțarea decesului celor trei, o a patra persoană a pierdut lupta cu viața. Este vorba de un bărbat de 31 de ani din comuna Frătăuții Vechi, care a decedat după transferarea lui la Spitalul din Vatra Dornei.
Un apropiat al artiștilor aconfirmat decesele
Ovidiu Foca, director al Casei de Cultură Rădăuți, a confirmat că cele cinci persoane implicate în teribilul accident făceau parte din ansamblul care își facea repetițiile în acea clădire mageriată de acesta.
Acesta a povestit și evenimentele petrecute în noaptea fatidică, menționând că plecarea tinerilor a intervenit mai devreme decât era plănuită din cauza unui dintre colegi.
”Ansamblul a fost înființat în 1980, iar cei care vin aici sunt amatori, fac totul din plăcere. Într-adevăr, au fost invitați la Târnăveni, iar unul din ei avea un deces în familie și de aceea a plecat mai repede și nu cu autocarul pe care l-am pus la dispoziție și care a plecat spre casă undeva în jurul orei 9.00. E o veste care pur și simplu mă lasă fără aer”, a spus Ovidiu Foca.
Be First to Comment