Actorul Doru Ana a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 68 de ani. Regretatul actor a făcut parte și din serialul Adela, chiar de la începutul poveștii. Doru Ana s-a născut pe data de 28 februarie 1954, în Bucureşti și a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală, promoţia 1980, la clasa profesoarei Olga Tudorache.
Doru Ana a jucat în peste 40 de filme precum în Terminus paradis (1998), Marfa şi banii (2001), Umbre (2019). A jucat pe scena teatrului „Bulandra” din Bucureşti şi a fost profesor univ.dr. la secţia Arta actorului a Facultăţii de Teatru din cadrul UNATC.
Acesta s-a făcut cunoscut publicului tânăr prin intermediul serialului Adela, el apărând la începutul poveștii ca fiind piatra de temelie a unei drame ce avea să schimbe viețile tuturor.
„Drum lin în lumină, Doru Ana (28 februarie 1954 – 11 octombrie 2022)”, se arată pe pagina de Facebook a Casei de Producţie a TVR, potrivit News.ro.
Actorul Doru Ana a murit la 68 de ani. Ce mesaje au transmis colegii de breaslă, Cristina Cionănașu, actorii din Adela
„Cât de trist! Ştiam cât de bolnav a fost! Şi totuşi fostul meu coleg de an, prin dispariţia lui tragică îmi lasă un gol greu de suportat in suflet! Sunt copleşit de emoţie! Dumnezeu să te ierte, Dorule, şi să te ocrotească de-a dreapta Sa, pentru că meriţi prin tot ce ai creat şi pentru modestia şi verticalitatea ta! Drum lin în Lumină!”, a scris regizorul Lucian Sabados, într-un comentariu.
Vezi această postare pe Instagram






Fii primul care comentează