Fire jovială, Victor Slav a fost mai tot timpul cu zâmbetul pe buze. De ceva timp însă, fostul prezentator de la Meteo este o cu totul altă persoană. O tristețe evidentă i se citește pe chip și doar cei foarte apropiați cunosc motivul, care nu a fost făcut public până acum.
În urmă cu patru luni, mai precis înaintea sărbătorilor de iarnă, Victor Slav și-a pierdut tatăl, la care ținea enorm. Între cei doi bărbați a fost tot timpul o relație perfectă, ca de la părinte la copil, iar pierderea acestuia l-a dărâmat. Mai ales că, până înaintea decesului, Constantin Slav nu era în evidență cu vreo problemă de sănătate gravă, care să-i prevestească sfârșitul.
„Numai eu știu prin ce trec. De patru luni parcă nu mai sunt om. Tata a murit în luna decembrie, era sănătos, nu avea vreo suferință. Avea doar 69 de ani. Nimeni nu se aștepta. Totul a fost așa brusc, în urma unui infarct care a precedat, după cum au zis doctorii o embolie pulmonară”, a mărturisit îndrăgita vedetă tv în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Și mama sa e bolnavă
Și, cum un necaz nu vine niciodată singur, Victor Slav a continuat vizita prin spitale. Asta pentru că, și mama sa, are probleme de sănătate, iar fostul prezentator i-a fost mereu alături.
„A fost primul Crăciun fără tata, pentru că s-a întâmplat înaintea sărbătorilor, acum va fi primul și Paște fără el. De atunci, am avut probleme și cu mama, am fost pe la spitale cu ea”, ne-a mai spus acesta.
Vedeta tv își dorește să petreacă Paștele și cu fiica sa, Sofia, pe care o are cu Bianca Drăgușanu:
„Vreau să o vadă și mama. Vedem cum facem, mereu a petrecut de sărbători cu ambii părinți”.
„L-am învățat să aibă încredere în oameni”
Tatăl lui Victor Slav a fost cel care a avut o reacție acidă la adresa Biancăi Drăgușanu, în momentul în care aceasta l-a înșelat pe fiul său cu fotbalistul Adrian Cristea. Diplomat din fire, acesta a evitat să o jignească pe cea care atunci îi era noră, dar a acuzat-o că și-a bătut joc de sentimentele fiului său.
„Fără sa fiu subiectiv, ne-a păcalit pe toti. Are un stil… e și asta o calitate… Ne-am convins si noi acum. Ne-am dat seama pe parcurs de anumite lucruri. Partea proasta este că educația pe care i-am dat-o eu lui Victor a fost cam proastă, între ghilimele. L-am învățat să aibă încredere în oameni și să învețe omul. Dar se pare că, ținând cont de situația actuală, acest lucru nu prea mai are valoare. El a căzut într-o capcană, și noi toți, de altfel”, spunea tatăl lui Victor Slav, la Kanal D.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…