Press "Enter" to skip to content

Ea este fetița de 12 ani care a murit în Capitală, lovită de un polițist pe trecerea de pietoni. Ce s-a aflat la scurt timp de la tragedie e sfâșietor

Două eleve din Capitală, în vârstă de 11 și 12 ani au fost lovite puternic de un polițist pe trecerea de pietoni, în timp ce traversau strada.

În urma impactului, medicii sosiți la fața locului au început să le acorde primele îngrijiri medicale, însă pentru una dintre minore nu s-a mai putut face nimic.

Fetița decedată mai avea acasă un frate, în vârstă de 3 ani

Doi părinți din Capitală trăiesc șocul vieții, după ce în urmă cu puțin timp au fost anunțați că fiica lor a sfârșit în urma unui accident rutier. Minora, în vârsta de 12 ani, se deplasa către casă împreună cu o altă colegă în momentul în care o mașină de poliție le-a acroșat pe trecerea de pietoni. Impactul cu solul a fost atât de puternic, încât pentru una dintre fete nu s-a mai putut face nimic, căci loviturile provocate i-au fost fatale.

Potrivit g4media.ro, cea de-a doua elevă a fost transportată de urgență la spital, cu fractură de gambă și contuzie abdominală.

În urma nefericitului eveniment, s-a aflat că victima decedată nu era singură la părinți, ci mai avea acasă un frățior, în vârstă de trei ani.

Unchiul fetei a declarat că părinții sunt devastați: „Mai are un băiețel de trei ani care, din fericire, era la grădiniță. Este la grădiniță și nu știe nimic deocamdată. Nu știu cum o să facă ei, să îi dea vestea.”, a spus unchiul minorei omorâte, în cadrul emisiunii Mirelei Vaida.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *