Press "Enter" to skip to content

Elena Cârstea a suferit un atac cerebral. Artista a aniversat 61 de ani în lacrimi: ”Nu am mai putut să merg”

Elena Cârstea a aniversat vârsta de 61 de ani, zilele trecute, în lacrimi. Artista se recuperează după un atac cerebral și pneumonie.

Artista este sub tratament, după ce a fost diagnosticată cu pneumonie și atac cerebral. Toate acestea s-au întâmplat chiar înainte de a împlini 61 de ani.

Elena Cârstea a povestit, într-o intervenție telefonică în emisiunea ”Exclusiv VIP”, cu Cristi Brancu, de la Prima TV, ce probleme de sanatate grave au apărut înainte de aniversarea a 61 de ani. A fost nevoită să stea două săptămâni cu perfuzii, la Urgență.

”Nu am mai putut să merg și nu știam. Asta a fost înainte de pneumonie, cu vreo săptămână. Iar apoi s-a agravat. Și am intrat în spital. Am stat acolo, la urgență, vreo două săptămâni și ceva. Apoi am făcut tratament acasă.

Toată luna trecută și luna asta am fost în continuu la doctor, la toate testele. Se rezolvă încet și sigur, doar că trebuie să fiu cuminte și să nu mă mai țin de prostii – să mă reapuc de fumat.

Nici doctorii nu știu, înainte să vadă toate testele, dacă pneumonia și atacul cerebral sunt legate”, a mărturisit artista, care, din cele mai recente poze, e complet schimbată.

”Nu m-am speriat când am făcut atacul cerebral. Am știut că ceva nu e în regulă, dar am lăsat deoparte, că am fost ocupată. Și nu m-am agitat foarte tare, până nu a mai mers.

Nu e vina nimănui, decât vina mea. Am o viață foarte liniștită aici, dar sănătatea mea nu e în ordine, nu a fost cum trebuie”, a mai declarat cântăreața, plecată de ani buni în America.

Din fericire, în ciuda problemelor de sănătate din ultima vreme, lucrurile merg pe un făgaș bun. Asta, dacă artista va avea grijă cum trebuie de sănătatea ei.

”Am stat în perfuzii tot timpul, cu aparat de respirat, injecții peste injecții – am fost toată vânătă.

Acum merg la piscină, 1 oră pe zi la gimnastică în apă, la înot. În 6 luni o să îmi revin complet.

Trăiesc la fel cu trăiam și înainte, dar o să fiu mai atentă la anumite lucruri. Și să nu îl mai înnebunesc pe soțul meu. Săracul, mă roagă de nu știu când să nu mai fumez; dar eu nu am ascultat! Mi-a zis că nu poate să trăiască făra mine, să rămână sigur. E un om prea cumsecade…”, a mai povestit artista.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *