Categories: Fără categorie

Fetiță de 1 an și opt luni găsită inconștientă în fața unui bloc din Deva. Aceasta ar fi căzut de la etajul nouă

Un copilaș a fost găsit leșinat în fața unui bloc. Alarma s-a dat duminică dimineață când cea mică zăcea inconștientă

O fetiță de 1 an și opt luni a fost găsită în fața unui bloc turn din Deva, județul Hunedoara. Aceasta este în stare critică după ce ar fi căzut de la etajul nouă.

A fost descoperită în stop cardio-respirator

Evenimentul cumplit a avut loc pe strada Pescarilor din Deva. După ce autoritățile au fost alarmate, medicii au sosit imediat la locul incidentului și au început manevrele de resuscitare. Aceștia au găsit-o pe cea mică în stop cardio-respirator și cu multiple traumatisme.

Nenorocirea s-ar fi produs într-un moment de neatenție al părinților, când cea mică ar fi căzut accidental de la etajul nouă. Din primele date, aceștia sunt cetățeni italieni de origine rusă, potrivit publicației Opinia Timișoarei.

„Astăzi, în jurul orei 10.00, Poliţia Municipiului Deva fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că o minoră în vârstă de un an şi opt luni ar fi căzut accidental de la etajul nouă al unui bloc din municipiul Deva, într-un moment de neatenţie al părinţilor”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Fetița a fost ulterior preluată de un echipaj medical și transportat la UPU Deva pentru acordarea îngrijirilor medicale suplimentare, potrivit autorităților.

Copil de doi ani căzut de la etaj

Un băiețel de doi ani a căzut de la etaj în Cluj-Napoca. Acesta locuia la etajul doi. Mama era surdo-mută și nu a auzit momentul în care cel mic și sora mai mare au deschis geamul camerei în timp ce se jucau.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață, alături de un echipaj SMURD, pentru a acorda asistență medicală de urgență unui copil, în vârstă de doi ani, căzut de la etajul doi al unui bloc de locuințe, situat pe strada Mureșului din municipiul Cluj-Napoca.

Copilul a fost preluat de către echipajul SMURD, de tip terapie intensivă mobilă, iar apoi a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Conform primei evaluări acesta este în stare de conștiență și este cooperant”, au transmis reprezentanţii ISU Cluj.

Norocul victimei a fost că la intrarea în bloc era o copertină deschisă, iar băiețelul nu s-a prăbușit direct pe asfalt, ci căderea i-a fost atenuată. Sora mai mare a fost cea care a cerut ajutorul vecinilor pentru a suna la 112.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

15 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

19 ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago