Press "Enter" to skip to content

Financial Times: „Acord de pace în 15 puncte, între Rusia și Ucraina”. Ce condiţii pune Moscova să-şi retragă armata

„Ucraina și Rusia au redactat o versiune de plan de pace, care include încetarea focului și retragerea Rusiei, dacă Kievul își declară neutralitatea și acceptă o limitele forțelor sale armate”, scrie Financial Times, citând trei surse implicate în discuții.

Untitled-design-Custom-size-3alexandru-eonline

Acordul în 15 puncte va include, între altele, prevederea ca Ucraina nu va găzdui baze militare străine sau armament, în schimbul protecției împotriva aliaților precum SUA, Regatul Unit și Turcia, scrie Financial Times.

Publicaţia mai scrie că oficialii ucraineni sunt însă sceptici cu privire la faptul că președintele rus Vladimir Putin s-a angajat serios într-un proces imediat de pace, ei fiind mai degrabă îngrijorați că Moscova ar încerca să câștige timp pentru a-și regrupa forțele și a-și relua ofensiva militară.

O neutralitate a Ucrainei după model suedez sau austriac este compromisul pe care negociatorii ruşi şi ucraineni îl discută în prezent, a anunţat miercuri Kremlinul. „Aceasta este de fapt opţiunea care este discutată în prezent şi care poate fi considerată ca fiind cea a unui compromis„, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. La rândul său, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că neutralitatea Ucrainei se află în centrul negocierilor ruso-ucrainene. „Statutul neutru al Ucrainei face obiectul unor discuţii serioase şi acesta este în legătură cu garanţiile de securitate” pe care le cer în acelaşi timp Kievul şi Moscova, a spus Lavrov într-un interviu pentru mass-media rusă RBK. „Aceasta se discută în prezent în cadrul negocierilor, există formule foarte concrete care, cred eu, sunt aproape de un acord„, a adăugat Lavrov, dezvăluind în acelaşi timp că negocierile „nu sunt uşoare”.

Şeful echipei de negociatori a Rusiei, Vladimir Medinski, a declarat la rândul său miercuri că negocierile sunt „lente şi dificile”, dând totodată asigurări că Kremlinul „vrea să se ajungă la pace cât mai repede posibil”. Este vorba de o Ucraină „neutră”, a adăugat el, evocând de asemenea Austria şi Suedia ca model. Potrivit lui Medinski, problemele-cheie sunt statutul peninsulei ucrainene Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014, şi al republicilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, a căror independenţă a fost recunoscută de Moscova.

Statutul neutru al Ucrainei implică ca această ţară să renunţe la aderarea la NATO. Marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că va trebui „recunoscut” faptul că ţara sa nu va adera niciodată la Alianţa Atlanticului de Nord. Acest dosar este unul dintre motivele avansate de Rusia pentru a justifica ofensiva sa în Ucraina, Moscova considerând NATO o ameninţare la adresa existenţei sale.

Miercuri, preşedinţia ucraineană a anunţat că Ucraina a cerut „garanţii de securitate absolute” în faţa Rusiei, respingând totodată ideea unui „model de neutralitate suedez sau austriac” avansat de Moscova.

Ucraina este acum în stare de război direct cu Rusia. În consecinţă, modelul (de neutralitate) nu poate fi decât ‘ucrainean’„, a declarat unul dintre negociatorii ucraineni, Mihailo Podoliak, în comentarii publicate de preşedinţie. El a precizat că Ucraina doreşte „garanţii de securitate absolute” în faţa Rusiei, garanţii ai căror semnatari să se angajeze să intervină de partea Ucrainei în caz de agresiune.

Potrivit lui Podoliak, „contradicţii profunde” persistă în negocierile ruso-ucrainene, care vor continua miercuri, dar un „compromis” este încă posibil.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You cannot copy content of this page