Florin Cîțu a făcut un anunț așteptat de către români. Este vorba despre economia țării, care a fost greu încercată de când s-a instalat criza sanitară. Chiar dacă nu mai este Ministru al Finanțelor, Cîțu publică periodic date despre economia țării, bugetul de stat și investiții. El a precizat că regretă cu nu a avut timpul necesar de a duce la final reformele pe care și le-a propus.
Florin Cîțu, anunț despre economia țării. Sunt vești bune!
Fostul Ministru al Finanțelor a precizat, printr-o postare pe Instagram, că 2021 a fost cel mai bun an pentru veniturile bugetului de stat. Potrivit spuselor sale, ANAF a rambursat TVA în valoare de 22 de miliarde de lei în 2020 şi de 24 de miliarde de lei în 2021, în timp ce statul a încasat din TVA 61 de miliarde de lei în 2020 şi 79 de miliarde de lei în 2021. Cîțu a spus că reducerea taxelor a adus mai mulți bani la bugetul de stat, subliniind ce s-a făcut bun în timpul mandatului său.
Mai mulţi bani la buget după ce am redus taxele. Am arătat că se poate(…), a precizat Cîțu. În 2021, guvernul Cîțu a alocat cea mai mare sumă pentru investiții din buget, comparativ cu anii anteriori. Și, foarte important, banii alocați investițiilor au fost bine folosiți: la finalul lui 2021, bugetul alocat investiţiilor a fost executat în proporție de 96%, se arată pa pagina de socializare a fostului premier.
Nu este prima dată când Florin Cîțu le aduce românilor în atenție rezultatul măsurilor pe care le-a luat în timpul mandatului său.
Cel mai bun an economic din istoria României
Președintele Partidului Național Liberal a declarat că 2021 a fost cel mai bun an din istoria României, din punct de vedere economic, și că țara noastră a realizat cea mai rapidă revenire din criza globală.
Concret, execuția bugetară pe anul trecut arată că investițiile au fost în valoare de 59,27 mld lei, în creștere cu 11,5% comparativ cu anul precedent când au fost în valoare de 53,17 mld lei (un plus de 6,1 mld. de lei), se mai arată în postarea PNL.
În susținerea spuselor sale, fostul ministru al Finanțelor l-a citat pe secretarul general al OECD, Mathias Cormann, care a lăudat performanțele economice ale țării noastre în 2021, în ciuda crizei sanitare, precizând că PIB-ul României a depășit nivelul de dinainte de 2021.
Be First to Comment