Florin Zalomir, jandarm și fost campion la scrimă, a fost găsit împușcat, în această dimineață, în casa lui din Otopeni. O femeie a fost cea care a sunat la 112 și a alertat autoritățile. Ofițerul avea 41 de ani.
Un jandarm în vârstă de 41 de ani a fost găsit împușcat în cap, în această dimineață, în Otopeni. Din primele informații este vorba despre fostul campion la scrimă Florin Zalomir.
„Astăzi 3 octombrie a. c., În jurul orei 8:34, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, într-un imobil din localitatea Otopeni, un bărbat este decedat în locuința sa. La fața locului s-au deplasat polițiștii orașului Otopeni pentru efectuarea de activități din competență. Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul bărbatului respectiv. A fost anunțat medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov pentru efectuarea de activități din competență. Cazul va fi preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov pentru efectuarea de activități din competență, stabilirea cu exactitatea a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, informează IPJ Ilfov într-un comunicat.
Florin Zalomir, fost sabrer, a cucerit de mai multe ori Campionatul Național și Cupa României
Florin a început cariera de scrimeur la 10 ani, la Iași, cu antrenorul Iulian Bițucă, iar în 2006 s-a transferat la CS Dinamo București. De-a lungul carierei, Florin Zalomir a cucerit de mai multe ori Campionatul Național și Cupa României, iar pe plan internațional a devenit campion european, campion mondial și vicecampion olimpic cu echipa României. Și-a încheiat cariera de sportiv profesionist în 2012, după Jocurile Olimpice de la Londra, la 31 de ani, scrie frscrima.ro.
Tot atunci, Florin Zalomir a devenit antrenor de scrimă la CS Dinamo București și la lotul național, alături de Mihai Covaliu și Dan Găureanu.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…