Tragedia din Timișoara a șocat o țară întreagă. Cei doi copii au avut parte de un sfârșit dureros din cauza mamei lor, care a decis să îi ia și pe micuți alături de ea, când a recurs la gestul extrem. Fostul soț al acesteia și tatăl copiilor a ajuns în România și este complet șocat, încât nu a vrut să-și recunoască fiica.
Tatăl copiilor este în stare de șoc
Bărbatul era plecat în Austria la muncă, iar peste câteva săptămâni urma să revină în țară pentru a se recăsători cu mama copiilor lui, care mai încercase să-și refacă viața. Cei doi divorțaseră încă din 2020, dar au decis să se căsătorească din nou și deja depuseseră actele pentru cununia civilă. Se pare, însă, că bărbatul a fost nevoit să vină mai devreme acasă.
Tatăl copiilor a aflat de tragedie de la polițiști, în timp ce se afla în Austria, la muncă. Acesta a revenit astăzi acasă alături de mama sa, dar nu a avut puterea să recunoască trupul neînsuflețit al fetiței sale, ci a trimis-o pe bunică. Micuța a fost Dusă la IML pentru că nu a murit imediat după incident, ci a mai rezistat când medicii au început să o salveze.
Ce spun vecinii despre mama sinucigașă
Iulia era casnică și, de mai bine de o lună, locuia cu mama ei. Încercase să își refacă viața alături de alt bărbat, dar se întorsese din nou în brațele fostului sot. Acesta nu a făcut declarații până acum, dar este complet răpus de durere și nu poate înțelege cum de s-a ajuns la asa ceva.
Nimeni nu își explică gestul femeii, mai ales că nu a lăsat niciun bilet de adio prin care să își justifice alegerea. Totuși, vecinii mamei sale spun că tânăra era destul de schimbată și în ultima perioadă fusese destul de tristă.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…