Gigi Becali s-a adresat credincioșilor înainte de Sfintele Sărbători Pascale, povestind despre parcursul său religios, dar și despre lăcașurile care îi oferă cea mai mare liniște. Afaceristul susține că la Patriarhie este locul unde se simte cel mai curat sufletește.
Gigi Becali a povestit în Joia Mare despre cât de important este Dumnezeu în viața sa. Acesta a arătat cum Divinitatea l-a „mântuit cu forța”, dar și de ce nu a mai mers la Muntele Athos.
Gigi Becali, mesaje din suflet înainte de Paște
Gigi Becali susține că a avut „sămânța” credinței de când se știe, însă că a început să meargă la biserică abia după ce s-a căsătorit „la început un sfert de oră, apoi câte o jumătate de oră”. Tocmai după ce a intrat la închisoare s-a apropiat de Dumnezeu, susținând că „Dumnezeu m-a mântuit cu forța”.
„Credința e o sămânță pe care o ai de când te naști. La 5-6 ani, mă ducea bunica la biserica din comună să mă împărtășesc. După asta, o perioada, am lipsit. O perioadă a tinereții, de golănie, de distracții. Păcatele tinereții, dar sămânța era tot acolo și nu se spărgea. Și atunci am intrat la pușcărie și am zis: Doamne, să mă mântuiești cu forța și i-am mulțumit”, a declarat Gigi Becali.
În sufletul patronului FCSB, Schitul Darvari ocupă un loc aparte, iar acesta oferă un sfat important tuturor credincioșilor din România: „E Ierusalimul pentru mine și acolo am început să simt dulceața Sfintei Liturghii. Când preotul spune: Binecuvântată este împărăția Ta, atunci trebuie să fii la biserică”.
Afaceristul a mai spus că își găsește liniștea sufletească la mănăstirea Plumbuita de la Cernica, însă arată că nu există liniște mai mare decât la Patriarhia din București.
„Acolo e bucuria mea și să dea Dumnezeu să trăiesc și bucurii mai mari. Nici pe Muntele Athos nu am mai fost. (…) Hristos e peste tot, dar ca să avem viața trebuie să mâncăm trupul Lui și să bem sângele Lui. (..) Mă duc la Hristos, plâng în hohote și țip cu toată inima: Al tău sunt, nu mă lăsa, am greșit. Pentru că lacrimile sunt baia sufletului”, s-a destăinuit Gigi Becali.






Fii primul care comentează