O seară obișnuită de duminică s-a transformat într-o tragedie cutremurătoare în orașul Comănești, județul Bacău. Iulia, o adolescentă de 17 ani, și-a pierdut viața după ce a fost lovită mortal de un tren de călători în timp ce traversa calea ferată. O clipă de neatenție a fost suficientă pentru a curma destinul unei fete are avea toată viața înainte.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, fata traversa pe jos linia ferată, fără să observe trenul care circula pe ruta Miercurea Ciuc – Mărășești. Deși mecanicul locomotivei a tras semnalele sonore de avertizare, fata nu a reacționat. Martorii spun că adolescenta purta căști și asculta muzică, fapt ce a făcut imposibilă perceperea avertismentelor. Din păcate, impactul a fost fatal, iar echipajele de salvare ajunse de urgență la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva.
Iulia nu era doar o simplă elevă, ci un membru activ și iubit al comunității. Voluntar dedicat în cadrul Subfilialei Comănești a Crucii Roșii, era cunoscută pentru implicarea ei constantă în acțiuni caritabile, pentru bunătatea și energia cu care se implica în tot ceea ce făcea. Cei care au cunoscut-o o descriu ca pe o tânără ambițioasă, cu un suflet mare, mereu cu zâmbetul pe buze și gata să întindă o mână de ajutor celor în nevoie.
Pe rețelele de socializare, colegii și prietenii au transmis mesaje sfâșietoare de adio. „A fost o lumină în viețile noastre”, spun cei de la Crucea Roșie. „Iulia era genul de persoană care nu trecea niciodată neobservată – sufletistă, implicată, și mereu prezentă acolo unde era nevoie.”
„Cu profundă tristețe, anunțăm trecerea în neființă a voluntarei noastre, Iulia Barbu, în seara zilei de 15 iunie 2025, în urma unui tragic accident feroviar petrecut în orașul Comănești. Iulia s-a alăturat Crucii Roșii – Subfiliala Comănești în luna septembrie 2023, iar de atunci a fost un membru activ, dedicat și mereu dornic să învețe și să se implice. Fie că a fost vorba de campanii umanitare, acțiuni de sprijin sau activități comunitare, Iulia a dat dovadă de seriozitate, empatie și o energie molipsitoare. Plecarea ei fulgerătoare lasă în urmă un gol imens și o durere profundă în inimile noastre. Condoleanțe familiei îndurerate! Îți mulțumim, Iulia, pentru tot ce ai oferit. Nu te vom uita”, au transmis cei de la Crucea Roșie, într-o postare pe Facebook.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească exact împrejurările în care s-a produs accidentul. Între timp, părinții, prietenii și comunitatea din Comănești încearcă să găsească puterea de a merge mai departe, păstrând vie amintirea Iuliei.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…