Categories: Fără categorie

Greva din Educaţie continuă, după o nouă rundă de negocieri eşuate cu Ministerul Muncii

Negocierile de azi cu ministrul Muncii, Marius Budăi, nu s-au concretizat cu niciun rezultat clar. Protestul din Educaţie continuă.

Liderii celor trei mari sindicate din educație au anunțat luni, după negocierea cu ministrul Muncii, Marius Budăi, că protestul programat pentru marți, 30 mai, rămâne valabil.

Noua rundă de discuţii nu a pus capăt protestului din Învăţământ. Marius Nistor, Simion Hăncescu și Anton Hadăr au declarat că i-au transmis ministrului Muncii cererile deja cunoscute pentru creșterea salariilor, iar acesta le va prezenta în coaliția PSD-PNL-UDMR și va veni cu un răspuns. Propunerile sindicatelor rămân să fie analizate de guvern. Marius Budăi nu a avut azi un mandat clar cu privire la sumele ce le-ar putea oferi dascălilor. 

Protestul continuă au anunţat reprezentanţii sindicali, iar o nouă rundă de negocieri va avea loc mâine după amiază. 

  • Am repetat și azi revendicările: majorare salarială până la finalul anului și garanția prinr-un act normativ că profesorul debutant va avea salariul cel puțin egal cu salariul mediu brut
  • Am proprus coeficientul de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 de lei, nu cu 2.500 de lei, ca acum
  • A rămas ca ministrul Muncii să prezinte în coaliție propunerea noastră și să o analizeze pentru a veni rapid cu un răspuns
  • Am convenit să ne întâlnim în perioada următoare pentru grilă
  • Protestul de marți se ține
  • Majorarea salarială cerută pentru acest an e de 25%
  • De azi a început să se miște și mediul universitar, am avut profesori care au ieșit la grevă
  • Cu cât amână rezolvarea, cu atât se acutizează criza.
  • Nu înțelegem de ce a fost o pauză de 3 zile de negocieri, ei știau încă de vineri propunerile noastre
  • Atrag respectuos atenția că majoritatea profesorilor sunt în grevă
  • Ministrul Muncii ne-a spus că sunt dispuși să discute cu noi despre noua grilă din legea salarizării bugetare
  • Toată grila pe care am propus-o pleacă de la salariul debutantului egal cu salariul mediu brut pe economie
  • L-am întrebat pe ministrul Budăi dacă are mandat să ne propună ceva, a spus că nu, trebuie să discute în coaliție.
BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

16 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

20 de ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago