Imagini șocante au fost surprinse pe un drum din Tulcea. Un copil aflat într-o dubă a căzut pe șosea și a fost salvat în ultima clipă din fața unui TIR care venea din sensul opus.
Momentul a fost surprins de o cameră de bord, iar copilul a fost salvat în ultima clipă, notează Digi24.
Incidentul s-a produs pe drumul dintre Cataloi și Nalbant, în județul Tulcea. În imaginile surprinse de camera de bord se vede cum copilul cade din dubă aflată în mers și ajunge dezorientat pe carosabil. La scurt timp, un TIR se apropie, iar copilul este la un pas de a fi lovit.
Din fericire, acesta este îndepărtat la timp de pe șosea de un martor la incident, evitându-se astfel o nenorocire.
Polițiștii din Tulcea s-au sesizat în urma incidentului și efectuează cercetări într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Oamenii legii încearcă să stabilească exact cum s-a produs incidentul și cine se face responsabil, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…