Press "Enter" to skip to content

„Îmi e milă de fetița asta” Diana Șoșoacă nu vede cu ochi buni căsătoria dintre George Simion și Ilinca Munteanu. Tânăra s-a căsătorit din interes cu liderul AUR?

În cadrul unei discuții cu Adriana Bahmuțeanu, Diana Șoșoacă a dezvăluit ce părere are despre Ilinca Munteanu, tânăra care s-a căsătorit cu George Simion în urmă cu două zile.

Senatoarea nu vede cu ochi buni această căsnicie din cauza faptului că așteptările pe care le are o tânără la 22 de ani nu se vor plia niciodată cu realitatea, având în vedere că a ales să se căsătorească cu un om politic atât de controversat. 

Diana Șoșoacă a dezvăluit că ea știe cel mai bine ce înseamnă viața politică și că o tânără de 22 de ani nu este pregătită pentru o viață în care toate mișcările îi vor fi analizate de ochii lumii.

De asemene, a mărturisi că Ilinca este prietenă cu o bună prietenă de-a ei, astfel încât a reușit să afle mai multe lucruri despre ea, cum ar fi că s-a despărțit de un tânăr de vârsta ei pentru a se căsători cu George Simion. Senatoarea României a ținut să precizeze că nu diferența de vârsta este o problemă în cazul relației lor, ci calitatea de om politic controversat pe care o are George Simion în prezent. 

Diana Șoșoacă nu vede cu ochi buni căsătoria dintre Ilinca Munteanu și George Simion

În cadrul discuției cu Adriana Bahmuțeanu, Diana Șoșoacă a mărturisit că sentimentul care o încearcă atunci când se gândește la Ilinca Munteanu este acela de milă.

Senatoarea este convinsă că tânăra va fi foarte dezamăgită de viața pe care o va avea în această căsnicie, pentru că va fi privată de lucrurile firești de care o tânără obișnuită de vârsta ei ar putea beneficia din plin. 

Diana Șoșoacă: „Mie știi de cine îmi e milă? De fetița asta. Are 22 de ani, am fost amândouă de vârsta asta. Eu la 22 de ani mă și măritam prima oară.

Pornești cu atâtea  visuri. Normal, ar trebui să ai un om cu care să pornești în viață, la 22 de ani, crezi că toată lumea îți aparține, ești fericită, îl vezi ca pe Făt-Frumos, ai vrea să te duci să alergi cu el, să te ții de mână, să alergi prin ploaie, să te săruți în ploaie, să te duci la malul mării să te tăvălești prin valuri, să te duci să fii fericită, să intri în discoteci, să ai niște petreceri private.

Ea este privată de toate astea. Dacă ea își închipuie că va avea parte de acest romantism, eu am văzut-o cum e, e romantică. Întâmplător este bună prietenă cu o prietenă de-a mea. Păcat că și-a lăsat iubitul cu care era de vreo doi ani de zile pentru a face acest pas pe care eu nu îl văd bine. Ea este o fată romantică, este o fată visătoare și, din păcate, din punctul meu de vedere, cum văd eu politica, deci din punctul ăsta de vedere, nu mă refer la Simion, treaba lui, treaba lor ce e în bucătăria lor, dar politica este o mare nenorocire.”

Ilinca Munteanu s-a măritat din interes cu George Simion?

Ulterior, Adriana Bahmuțeanu a întrebat-o pe Diana Șoșoacă dacă este de părere că Ilinca Munteanu s-a măritat din interes cu George Simion, specificând că liderul AUR nu este deloc un bărbat care poate fi trecut cu vederea.

Adriana Bahmuțeanu: „S-a măritat din interes cu Simion fata asta?”

Diana Șoșoacă: „Trec peste chestia asta, trec. Nu e problema diferența de vârstă, Adriana, este problema a luptei pe care o face, o mimeză Simion, ceea ce poți tu să faci la 22 de ani, ceea ce îți dorești și ceea ce îți poate oferi această politică. Politica nu îți permite să ai viață, politica te distruge din punctul de vedere al familiei și cred că ai văzut, Adriana, ce probleme sunt (…).”

Adriana Bahmuțeanu: „Pentru orice fată din asta tânără, să te măriți cu un politician în ascensiune, iată, cum e George Simion, e și un băiat frumos, sportiv, carismatic, nu-i chiar de colea, adică are și un gram de avere acolo, are și el 10 000 de euro, nu? Bătaie știe, nu e chiar o ofertă de refuzat.”

Diana Șoșoacă: „Nu, e vorba de politică. Din păcate pentru ea, îmi pare sincer rău. E atât de frumușică, de delicată, de senzuală. Eu îi urez să aibă parte de fericire, dar permite-mi, și ca mamă, și ca soție, și ca mai ales ca politician care are o luptă cumplită cu  sistemul, nu o văd bine. Îmi pare rău, eu le urez fericire, să le dea Dumnezeu numai bine, dar nu.”

Diana Șoșoacă, părere tranșantă despre atitudinea lui George Simion

Diana Șoșoacă condamnă felul în care George Simion a ales să-și organizeze nunta. Consideră că gestul liderului AUR de se căsători pe baza donațiilor din partea oamenilor și, implicit, cu ajutorul lui Gigi Becali, nu este decât o „mizerie” și o „țigăneală”, neputând înțelege de ce a ales să facă acest lucru în condițiile în care salariul de parlamentar de 10 000 de euro pe care îl are i-ar fi oferit posibilitatea să-și organizeze de unul singur nunta.

Diana Șoșoacă: „Este urât ceea ce se întâmplă, pentru că s-a ajuns să cerșești ca să-ți faci propria nuntă mi se pare dezgustător și lamentabil. Cred că în România sunt atâția zeci de mii, sute de mii de oameni  care nu au salariul lui de parlamentar, hai să zici 90% donează, ok, dar el spune cu gurița lui, că are  vreo 10 000 de euro pe mână, ceea ce înseamnă că el își bagă în buzunar toți banii pe care statul român(…). Păi, bine, mă, ai 10 000 de euro în buzunar și tu nu ești în stare să-ți cumperi două tone de brânză? Pe bune? Trebuie să ți le dea Gigi Becali?

Mai mult decât atât, a apărut o listă, le cerea oamenilor de unde să ia roșii, de unde să ia ardei. Nu ți-e rușine? Chiar nu ți-e rușine? Este o mizerie, asta este țigăneală, nu știu cum să-ți explic, este mizerabil să faci așa ceva.(…) Adică nu știi unde-s târgurile de legume să te duci să-ți cumperi legume? Nu știi că aici în Vâlcea cel puțin, mai ales acolo pe la Măciuca, sunt o groază de oameni care au sere, au de toate și îți pot vinde. Trebuie să faci mizeria asta? Păi, oameni buni, ia gândiți-vă voi care v-ați căsătorit copiii, voi cu salarii modeste, de 1000 și ceva de lei- 2000 de lei, nu v-ar fi stat și vouă bine să vă dea domnul Gigi Becali două tone de brânză? Nu v-ar fi fost și vouă bine să aveți atâta ajutor, să facă atâta tam tam.”

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *