Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se pot aloca, pe bază de hotărâri ale Guvernului, sume pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale ordonatorilor principali de credite, prevede unicul articol al unui proiect de OUG lansat în dezbatere publică.
Potrivit expunerii de motive, la Ministerul Finanțelor a înregistrat solicitări de la instituții de stat pentru asigurarea fondurilor cu care să achite obligații de plată restante.
” La nivelul Ministerului Finanțelor au fost înregistrate solicitări ale unor ordonatori principali de credite privind asigurarea fondurilor necesare pentru achitarea unor obligații de plată pentru care legislația în vigoare prevede termene clare și a căror amânare ar conduce la afectarea unor drepturi pentru anumite categorii de beneficiari. „, precizează documentul citat.
Surse familiare cu situația ne-au explicat că este nevoie de acest nou act normatov pentru că se întârzie cu rectificarea bugetară, în condițiile în care încă nu s-a căzut de acord asupra măsurilor fiscal-bugetare. Ca atare, nu mai sunt bani pentru unele cheltuieli – ar fi trebuit să fie alocați la rectificare – așadar, temporar, banii se alocă prin astfel de derogări din din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
Rectificarea bugetară ar putea avea loc abia în luna noiembrie.
Economica scria în urmă cu doar câteva zile că Guvernul a dat liber pentru creșterea salariilor în mediul bugetar, fără repercursiuni imediate.
Guvernul României a adoptat un proiect de Ordonanță care, practic, „liberalizează” creșterile de salarii în instituțiile de stat. Măsura vine în condițiile în care Guvernul este în plină campanie de reechilibrare a bugetului și pregătește o OUG cu măsuri de austeritate, în timp ce negociază cu CE un deficit bugetar mai mare.
Fii primul care comentează