Purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş anunţase că la faţa locului au intervenit patru echipaje de pompieri ale Detaşamentului Sighet şi nu au fost semnalate victime.
UPDATE 19:00 – Incendiu a fost lichidat. Au ars circa de 20 mp de acoperiș. Au fost evacuați 5 pacienți, care erau în Unitatea de Primiri Urgențe și personalul medical. Deocamdată nu se știe din ce cauză a izbucnit incendiul.
Incendiul declanşat la acoperişul unei anexe din vecinătatea Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei a fost lichidat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş, Oana Alexa Gonczi.
Conform sursei citate, au fost evacuaţi cinci pacienţi şi personalul medical, care se aflau în acel moment în clădirea UPU.
„Incendiul a fost lichidat. Au ars circa 20 de metri pătraţi de acoperiş. Au fost evacuaţi 5 pacienţi, care erau în Unitatea de Primiri Urgenţe şi personalul medical”, a precizat reprezentantul ISU Maramureş.
Anterior, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş anunţase că la faţa locului au intervenit patru echipaje de pompieri ale Detaşamentului Sighet şi nu au fost semnalate victime.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…