Iancu Sterp și iubita lui, Denisa, au anunțat acum că s-au mutat împreună. De asemenea, fratele lui Culiță le-a dezvăluit fanilor săi cum arată apartamentul în care locuiesc cei doi îndrăgostiți, la Timișoara. Au luat această decizie pentru că tânăra este încă studentă și mai are un singur an de facultate. Nu au putut sta prea mult timp departe unul de celălalt, așa că au făcut acest prim mare pas în relația lor.
Iancu Sterp a luat pe toată lumea prin surprindere atunci când a anunțat pe Instagram că are o iubită. Mai mult decât atât, el pare să îi calce pe urme fratelui său mai mare, căci și el a fost coleg în școală cu actuala lui parteneră de viață, la fel cum s-a întâmplat în cazul lui Culiță Sterp cu Daniela. Relația pare să fie tot mai serioasă, iar înainte de nunta Getuței, Iancu Sterp a mărturisit că visează să se căsătorească și el anul viitor.
Iancu Sterp și iubita lui, Denisa, s-au mutat împreună
Cei doi au ales un apartament în care a mai stat un prieten de-ai lui Iancu. Este o zonă liniștită din Timișoara, iar spațiul din locuință este mai mult decât suficient pentru cei doi îndrăgostiți, dar și pentru iepurașul Denisei. Asta pentru că iubita lui Iancu Sterp are și un animal de companie pe care îl ține momentan pe balcon.
Mă aflu alături de prințesa prințeselor aici, Denisa. E cea mai bună șoferiță, dar cu parcările nu prea le are. Uite ce a făcut, am primit poza asta. Denisa mai are un an de facultate aici, la Timișoara. Noi ne-am mutat împreună, după cum se vede. Bine, când pot și eu mai merg și pe acasă, mai am treabă și pe acasă, dar treaba ei e aici la școală, așa că stau și eu aici.
Aici e apartamentul în care ne-am mutat. Aici a stat prietenul meu. Ăsta este unul dintre dormitoare, aici e baia, aici mai este încă un dormitor, e spațiu. Aici e living, bucătărie, e destul de spațios. Deci în caz că ne certăm putem dormi separați. Ce bine de mine! Cum era dacă eram cu una care nu era harnică?„, a dezvăluit Iancu Sterp, conform Informeria.ro.
Mesaj pentru mama Geta
Mai în glumă, mai în serios, Iancu Sterp și-a anunțat mama că el nu mai are de gând să renunțe prea curând la traiul îmbelșugat pe care îl are acum alături de iubita lui, Denisa.
„Mama Geta, nu mai vin acasă, aici e traiul bun, relax, somn de voie, mâncărică. Am învățat să fac și cafea și am și animale de companie. Am plecat de acasă ca să scap de treabă și tu mă pui la treabă? Uite, a băgat cartofii la cuptor, face de mâncare. Nu că vreau să mă laud, dar am cea mai șmecheră iubită. Ce harnică e, și hainele mi le împăturește. Ce poți să mai vrei de la viața asta?’, a completat el, conform sursei citate anterior.
La cinci minute după divorțul nostru, fostul meu soț mi-a spus: „Ia fetele, acum voi…
În urmă cu mai bine de doi ani, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au luat…
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…
Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…
Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…
Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…