Press "Enter" to skip to content

Marea păcăleală de Black Friday 2024. InfoCons a dat alerta

Black Friday deschide sezonul de cumpărături pentru Crăciun. Termenul a apărut pentru prima dată în Philadelphia (SUA) și a însemnat cozi uriașe în trafic. În prezent, milioane de români vânează reducerile substanțiale, dar Protecția Consumatorului ne recomandă să fim prudenți.

Cum mult așteptatul Black Friday se apropie, iar febra cumpărăturilor va cuprinde România și nu numai, consumatorii trebuie să fie foarte atenți la ce comandă. InfoCons – Protecția Consumatorului a realizat un studiu pe baza informațiilor ce se regăsesc pe platformele Altex.ro, Badadum.ro, Demax.ro, eMag.ro, Flanco.ro, Ideall.ro și Rombiz.ro cu ocazia celor mai mari reduceri din an. Ce au descoperit specialiștii?

Luna noiembrie este asociată cu Black Friday de foarte multă lume. În această perioadă, consumatorii se vor îndrepta către produsele electronice și electrocasnice la prețuri reduse considerabil.

Cu ocazia Black Friday, InfoCons a realizat un studiu pe baza informațiilor disponibile pe platformele Altex.ro, Badadum.ro, Demax.ro, eMag.ro, Flanco.ro, Ideall.ro și Rombiz.ro.

Astfel, ponderea produselor electrocasnice tip frigider, ce se regăsesc la vânzare cu clasa de eficiență energetică A, au un procent cuprins între 0.7% – 4.47% . Însă, în baza studiului realizat de InfoCons, cele mai multe produse aparțin clasei energetice E. Trebuie menționat că etichetele energetice ale UE pentru frigidere, începând cu 1 martie 2021, utilizează o scală de la A (cel mai eficient) la G (cel mai puțin eficient).

O altă constatare făcută de InfoCons este că prețul de achiziție la oferta de Black Friday, plus prețul de utilizare pe minimum doi ani (perioada de garanție), prin consumul de energie electrică consumată de frigider, reprezință prețul real al produsului.

Pentru siguranță, descarcă aplicația gratuită InfoCons, care vine în sprijinul consumatorilor cu calculatorul pentru estimarea costului de utilizare a produsului în cei doi ani de garanție. Cu alte cuvinte, consumatorii vor putea să estimeze costul aferent consumului de energie pentru fiecare produs scanat.

Totodată, prin intermediul aplicației InfoCons, poți compara produsele electronice și electrocasnice pe care ți le dorești de Black Friday, pentru a achiziționa produsul potrivit preferințelor și nevoilor tale: mașini de spălat rufe; mașini de spălat vase; frigidere; uscătoare , televizoare și monitoare pentru computer.

În urmă cu aproape 30 de ani, frigiderele și congelatoarele de uz casnic au fost primul grup de produse pentru care Bruxelles a impus o etichetă energetică obligatorie. Măsura eficienței energetice (un indice cu valoare de bază 100) a fost derivată din eficiența medie a frigiderelor și congelatoarelor din anul 1992.

Comparativ cu acel an, când au apărut primele măsuri de ecodesign și etichetare energetică pentru frigidere, în 2020, un frigider obișnuit de uz casnic consuma cu 62% mai puțină energie electrică, în timp ce volumul său s-a dublat.

Din 2016, acest indice este sub 40, ceea ce implică o îmbunătățire a eficienței energetice de 60% față de un produs considerat tehnic „matur” și eficient în 1992.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *