Press "Enter" to skip to content

Maria Ciobanu și-a făcut testamentul. Cum va fi împărțită averea de peste două milioane de euro a artistei

Maria Ciobanu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Artista și-a cucerit publicul încă de la primele apariții și a crescut pe scenă în fața celor care o aplaudau și o ascultau cu drag. „Ciocârlia” muzicii românești nu mai este activă de câțiva ani de zile, dar piesele ei vor ocupa mereu un loc special în inimile fanilor.

Maria Ciobanu s-a retras din activitate, după mai bine de 60 de ani petrecuți pe scenă. Artista a reușit să lanseze piese uimitoare, să câștige numeroase premii și, cel mai important, să câștige inimile fanilor. De mai bine de doi ani, Maria s-a retras în America din cauza problemelor de sănătate. Interpreta se confruntă cu o bronșită, iar clima din România nu este cea mai prietenoasă cu ea. 

Cum împarte Maria Ciobanu averea

Maria Ciobanu a fost mereu precaută și organizată, așa că și-a stabilit din timp testamentul. Artista nu vrea ca după moartea sa, copiii ei să se certe pe avere. După atâția ani de activitate, mama lui Ionuț Dolănescu a reușit să adune terenuri, trei vile în București, numeroase apartamente și bijuterii de peste 100.000 de euro. Toate aceste bunuri, adunate, fac ca averea Mariei să fie estimată la peste 2 milioane de euro.

Maria Ciobanu a stabilit totul din timp și consideră că a făcut împărțeala corect. Artista s-a gândit la fiecare copil, în parte și a încercat să-i mulțumească pe toți. Chiar dacă publicul se aștepta ca Ionuț să primească cea mai mare parte din avere, interpreta a gândit totul în mod egal.

„Dânsa a văzut multe la viața ei și știe că principalul motiv de ceartă între neamuri sunt banii. Chiar și între frați. Tocmai de aceea, ea a vrut ca totul să fie clar încă de pe acum. A stabilit cu fiecare dintre ei ce va primi. Ionut va rămâne cu vila din America, printre altele.

Bijuteriile vor rămâne surorilor, Leontina și Camelia. Doamna Maria a pus condiție ca fetele să nu le vândă.  Ținutele populare, la fel. Apartamentele le-a împărțit între nepoți. Drepturile pentru melodii se vor împărți în mod egal. Așa, toată lumea este mulțumită, iar dânsa are certitudinea că frații nu vor avea de la ce să se certe.”, a declarat un apropiat de-ai Mariei Ciobanu pentru playtech.ro.  

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You cannot copy content of this page