Marina Almășan a ajuns pe patul de spital. Vedeta de la TVR susține că a ajuns în această situație din cauza unei superstiții.
Prezentatoarea de la Televiziunea Română este foarte superstițioasă. Dacă-ți uiți ceva acasă, se spune că vei avea ghinion dacă obișnuiești să te întorci pentru a-ți lua acel lucru. Tocmai asta a făcut Marina Almășan și regretă enorm pentru că s-a dus înapoi acasă, pentru a-și lua telefonul mobil.
„În ziua în care mi-am rupt piciorul, m-am întors din drum. Dimineața îmi uitasem telefonul acasă. Chiar mă gândeam atunci, pentru că sunt oarecum superstițioasă, am o așa tensiune când îmi taie calea o pisică neagră, de exemplu, îmi zic că poate poartă ghinion.
Așa mi-am spus și atunci când m-am întors din drum, că-mi uitasem telefonul acasă.(…) Am călcat strâmb pe stradă, pe un drum denivelat, eram cu nasul în telefon, am o entorsă, dar mi s-a fisurat și osul gleznei. Am fost direct la directorul Spitalului Foișor, se umflase glezna, nu mai puteam merge. Patru săptămâni trebuie să stau cu piciorul în ghips”, a declarat Marina Almășan, pentru Impact.
După ce și-a pus piciorul în ghips, Marina Almășan a reacționat cinic la adresa jurnaliștilor care au contactat-o, pentru a afla informații despre starea sa de sănătate și evenimentul propriu-zis.
„Într-o primă fază m-am bucurat : energiile pozitive sunt benefice, se știe, pentru fiecare om care are o mică suferință. În paralel, m-au sunat și cațiva jurnaliști. Văzuseră și ei postarea și …cum altfel, au simțit pe loc mirosul de “sânge”, “potențialul” unei astfel de știri, lansată in eter. “- Va prinde bine, știrea asta!” – a gândit , cu voce tare, unul din cei de mai sus. … I-am rugat pe toți să nu se grăbească, să mai aștepte o zi-două, că nu moare planeta neinformată! ( de fapt, nu apucasem să-mi anunț părinții: unui om de 90 de ani nu-i pică bine să afle, de la tv, în prag de noapte, astfel de vești…)
Pe timpul nopții, în vreme ce-mi tot potriveam piciorul beteag pe perna de pe care mă privea de sus, m-am gândit la un lucru. Care m-a întristat și mai mult : cum, oare, acele postări, în care vorbesc despre întâmplările cu adevărat notabile, ale echipei mele minunate, despre strădania noastră de a face lucruri cu adevărat importante, despre valoroșii invitați ce ni se perindă prin emisiuni, etc, au ecouri atât de “străvezii” și o astfel de “știre”, banală până în ultima sa fibră, chiar dacă adună-ntr-însa ghinionul și suferința unui ins, devine , iată, atât de “suculentă”, atât de “tentată”, o adevărată “mană cerească” pentru “Breaking news”?!?… (…)”, a notat Marina Almășan, în social media.
Cine este Marina Almășan, om de bază la TVR
În perioada 1982-1989 Marina Almășan a fost realizator de emisiuni radio, la Radiodifuziunea Română şi Radiovacanţa Costineşti. Începând cu 1990 s-a angajat în TVR, iar primul job a fost acela de redactor la emisiunea Veniţi cu noi pe programul 2, realizată de Mihai Tatulici.
În perioada 2004-2006 a fost redactor-şef al Redacţiei Muzică-Divertisment din TVR. A realizat şi moderat, de-a lungul timpului, emisiuni ce au înregistrat mari audienţe şi care au rămas în mintea românilor precum: „Ceaiul de la ora 5″, „Arca Marinei”, „Mulţumesc!”, „Planeta în jeanşi”. Din 2006, pentru ceva vreme, a rămas fidelă emisiunii de pe TVR 1, Ne vedem la TVR. A prezentat și emisiunea Femei de 10, bărbați de 10, la TVR 2.
În prezent, Marina Almășan realizează la TVR 2 emisiunea „Rivalii”, sâmbăta, de la ora 15:00.
Be First to Comment