Noi detalii cutremurătoare despre boala cu care s-a confruntat Nicu Covaci. Medicul care l-a tratat pe liderul trupei Phoenix a vorbit despre ultimele clipe din viața artistului.
Dorel Săndesc, medicul de la Spitalul Județean din Timișoara care l-a tratat pe Nicu Covaci, a vorbit, sâmbătă, despre boala ce l-a răpus pe liderul trupei Phoenix.
”A avut cea mai agresivă formă de cancer cerebral”
Medicul a dezvăluit că marele artist a suferit de o boală cruntă,”cea mai agresivă formă de cancer cerebral”, care a evoluat extrem de rapid.
„A suferit de o boală cruntă, un cancer cerebral, cea mai agresivă formă de cancer cerebral, care a fost descoperită aici. El a fost, s-a căutat și în Spania și în România și a fost operat în spitalul nostru de profesorul Horia Pleș”, a declarat medicul Dorel Săndesc.
După operație, conform doctorului Săndesc, starea de sănătate a lui Nicu Covaci s-a ameliorat, însă, în scurt timp, boala a avansat.
”A urmat o perioadă destul de bună, el a fost ameliorat față de preoperator, a putut comunica cu cei din jur, dar diagnosticul a fost implacabil, forma anatomo-patologică a acestui cancer a arătat că evoluția va fi ireversibil negativă și într-o perioadă scurtă de timp. În ciuda tuturor tratamentelor, radioterapie și așa mai departe, ceea ce din păcate s-a confirmat”, a mai spus doctorul.
„Și-a păstrat acea forță extraordinară”
În ciuda faptului că era măcinat de boală extrem de nemiloasă, medicul Dorel Săndesc spune că liderul trupei Phoenix și păstrat forța interioară și a continuat să lupte cu cancerul.
„Și-a păstrat acea forță extraordinară, acea forță interioară chiar când și organismul său, care era și el fizic foarte puternic, a început să slăbească”, a afirmat Dorel Săndesc.
Potrivit medicului, ”forța sa a rămas exprimată prin acea privire de leu în iarnă, aș putea spune, prin felul prin care a comunicat cu noi, prin zâmbetele sale, prin faptul că aprecia foarte mult că prietenii au venit la el, unii au venit și au și cântat”.
Pentru a-i aduce un omagiu marelui artist, Dorel Săndesc a purtat, sâmbătă, un tricou Phoenix dăruit de Nicu Covaci, pe care scria „Fie să renască”, iar la finalul declarațiilor sale a făcut aluzie la inscripția de pe piept.
Nicu Covaci, liderul formaţiei Phoenix, a murit, vineri seară, la vârsta de 77 de ani, după o luptă grea cu un cancer cerebral.
Be First to Comment