Press "Enter" to skip to content

Mihai Ghiță dezvăluie dramele trăite de Ana Morodan: „Știe cineva că mama ei a murit de cancer în brațele ei? Nu! Că a fost abandonată la 14 ani?”

Mihai Ghiță o vrea pe Ana Morodan la emisiunea „În oglindă”, difuzată pe Kanal D 2, post tv ce s-a lansat pe 2 aprilie, ca să-i afle povestea de viață. De câteva zile, Ana Morodan ține primele pagini ale ziarelor, după ce a urcat băută și sub influența substanțelor interzise la volan.

Mai multe vedete și-au exprimat părerea despre situația în care se află Ana Morodan, după ce a fost prinsă de poliție băută și sub influența substanțelor interzise, la volan. Mihai Ghiță, vedeta Kanal D, spune că și-ar dori să o aibă în emisiunea sa, „În Oglindă”, difuzată pe Kanal D 2, pentru a-i afla povestea și ce s-a întâmplat de a ajuns în această stare.

Prezentatorul tv spune că, odată cu emisiunea pe care a ales să o facă, a învățat să nu mai judece și să caute adevărul și poveștile din viața fiecărui invitat ce se află pe canapeaua de lângă el.

Mihai, muncesti mult. Ai multe proiecte la Kanal D de care te ocupi. Vii dimineața și mai pleci noaptea de acolo, cum s-ar spune…

Știi care e faza, în momentul în care le faci cu drag cumva, le faci. Încerc să mă echilibrez și am învățat să mi le aleg cu drag și să păstrez doar ceea ce fac de suflet. Mi-am pus de multe ori întrebarea în oglindă. M-am gândit de foarte multe ori dacă să-l fac sau să nu îl fac. Dacă să-l fac, știi cum e povestea aia cu mă iubește, nu mă iubește, cu floarea, și am hotărât să-l fac, de ce?

„Am învățat că și în spatele unui mesaj dur, există un adevăr”

M-am hotărât să-l fac pentru că era o lume nouă pentru mine. Am intrat într-un loc atât de necunoscut, era un loc atât de necunoscut pentru mine internetul. Ok, poate că eu sunt puțin cunoscut la televizor, dar atât de necunoscut în online.

Pentru că niciodată eu nu postez, pentru că nu mă interesează acest lucru. Nu postez pe Instagram, nu postez pe Facebook. Pentru că, cumva, nu este drumul meu, nu este calea mea, nu am ales calea aceasta.

Eu mă duc să îmi fac materialele mele care mă interesează la ”Asta-i România”. Prefer ca lumea să știe lucrul acesta despre mine, nu că mă duc să mănânc în parc. M-am dus într-o zonă, am vrut să cunosc acești oameni, acești copii tineri de pe Youtube, să le învăț poveștile, să învăț ce îi interesează, și am descoperit un mediu atât de frumos. Toată lumea spune că există hate în online, nu, nu există hate în online.

„Învăț să îl citesc chiar dacă mă doare, chiar dacă poate mă deranjează”

Nu te-ai lovit de chestia asta până acum?

Nu, dar mă uit la comentarii, le citesc pe toate, absolut toate comentariile. Si în momentul în care sunt, hai să le numim comentarii răutăcioase, să știi că ele sunt pertinente. Oamenii sunt foarte pertinenți în online, chiar dacă sunt duri, faptul că generația asta nouă este directă, nu înseamnă să îi punem la colț.

Am învățat că și în spatele unui mesaj dur, există un adevăr pe care tu,dacă nu ești capabil la vârsta ta de 37, 38 de ani să îl percepi, nu te mai apuca de meseria asta. Învăț să îl citesc chiar dacă mă doare, chiar dacă poate mă deranjează, să îl înțeleg, să înțeleg esența lui, să înțeleg ce a vrut să spună omul acela în esență. Si să constat că ceva l-a deranjat. Dacă ceva l-a deranjat, să schimb.

Mihai Ghiță: „Pe mine, această emisiune, în esență, m-a schimbat ca om. Am învățat să fiu mai bun, să ascult, să nu mai judec”

Dar ce am constatat e că majoritatea mesajelor sunt pozitive, și la oameni care poate au avut un impact negativ despre ce fac, să știi că nu am oprit ușa la acea emisiune pentru nimeni. Dar eu nu m-am schimbat, am avut același comportament pentru toți.

Dar nu am judecat, pe canapeaua de lângă mine a avut loc oricine. Eu nu am refuzat pe nimeni, nu am cântărit oamenii, că unul a dansat, că unul a făcut, că unul a dres, nu judecăm oameni. Vin oameni să spună povestea de viață, iar singurii care decid cum este povestea, sunt cei de acasă.

 

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *