Categories: Fără categorie

Mireasa 2022, sezonul 5. Perneș și Sabrina, imagini romantice de la munte. Cei doi soți sunt în culmea fericirii

Perneș și Sabrina au împărtășit susținătorilor imagini din ultima escapadă la munte. Cum au fost surprinși cei doi soți și ce a atras atenția susținătorilor.

Cuplul Perneș și Sabrina a fost unul dintre cele mai apreciate, însă de multe ori telespectatorii emisiunii și-au pus semne de întrebare referitoare la autenticitatea sentimentelor, mai ales din partea tinerei, care deseori se comporta rece cu partenerul său.

Mai mult, surpriza mare a fost atunci când ea a anunțat că nu are de gând să se căsătorească în Marea Finală, dar cu toate acesta a luat decizia în ultima clipă, în fața ofițerului de stare civilă, surprinzând pe toată lumea.

Perneș și Sabrina trăiesc la superlativ clipe de iubire

Ea demonstrat că îl iubește pe Perneș și deseori a spus că nu dorește să-și mascheze emoțiile mai atunci când nu sunt cele mai bune, pentru că doar așa își pot repara micile neînțelegeri. Perneș a fost alături de ea necondiționat și nu a cedat nicio clipă, în ciuda presiunilor venite din partea colegilor de platou.

Cei doi își continuă relația de iubire dincolo de camerele de filmat, fiind al treilea cuplu din casa Mireasa, care în finala sezonului 5 s-a căsătorit.

Perneș și Sabrina și-au mărturisit dragostea până la adânci bătrâneți și par să urmeze jurământul depus în fața ofițerului de stare civilă. Cei doi petrec clipe minunate la munte, într-o scurtă vacanță alături de prieteni.

Perneș a publicat o imagine cu Sabrina din locul de basm. Cei doi se sărută cu foc, iar fanii au observat imediat apropierea mare dintre ei. Băiatul a lăsat și un mesaj prin care își mărturisește dragostea: “Totul este mai frumos lângă tine soția mea!”.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ALERTĂ în România! O altă dronă a explodat în Brăi…

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat…

15 ore ago

DOAMNE, ai milă! Și sora Valentinei a…

Eliza a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea surorii sale și de ce s-a…

18 ore ago

Dumnezeu să-l ierte! Tânăr de 23 de ani, mort la lo…

Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața în timpul unui accident tragic…

o zi ago

Alina Pușcău a Înfrânt Cancerul la Sân: „Nicio Tumoră Nu Mai Există, Dumnezeu A Făcut Minuni!”

Alina Pușcău a transmis o veste uimitoare pentru fanii săi: după o perioadă dificilă, modelul…

o zi ago