Press "Enter" to skip to content

Mirela Vaida, declaratii incendiare! Cat de des face dragoste vedeta:

Mirela Vaida vorbeşte deschis despre familie, carieră, siluetă şi… amor, în cadrul unui interviu fabulos la Antena Star.

Invitată la „Refresh by Oana Turcu”, la Antena Stars, Mirela Vaida explică ce o face să aibă o siluetă de invidiat. „Probabil că este ritmul vieţii… Mănânc dezorganizat”. Întrebată dacă secretul constă în mult amor, ţinând cont de faptul că aşteaptă al treilea copil, Mirela Vaida a explicat:

„Măi, să ştii că ăia care fac mult amor ştiu să se păzească, ăia care se întâlnesc rar, cum mă întâlnesc eu cu soţul meu, şi mai avem şi copii mici care de multe ori sunt bolnavi şi dormim unul cu un copil, unul cu un copil, săracii, când se întâlnesc şi ei într-o vacanţă, vin acasa cu încă unul. În vacanţă (s-a întâmplat – n.r.). Păi, am avut şi noi, săracii, în sfârşit, relaxarea necesară şi timp pentru noi”.

Frumoasa cântăreaţă, actriță și prezentatoare trece prin una din cele mai frumoase perioade. Însărcinată cu cel de-al treilea copil, Mirela Vaida a primit, luna trecută, o veste uriașă: a fost selecționată în Semifinala Națională Eurovision. Mirela Vaida a împărtășit imediat plină de fericire vestea și cu fanii săi, alături de melodia Underground, cu care participă la Eurovision 2019.

”Bună seara, dragilor!! Dacă vă întrebați ce mai face Vaida de când nu mai apare la tv și până va naște al treilea copil, va las linkul de mai jos. Tocmai am fost selecționată pentru Semifinala Națională Eurovision România, competiție ce va avea loc în luna ianuarie, în direct, de la Iași!! O piesă de ascultat! Sper să vă placă!! Vă mulțumesc mult pentru toate gândurile voastre bune din această perioadă!! Va îmbrățișez cu drag!”, a fost mesajul transmis de Mirela Vaida, în decembrie 2018.

More from Fără categorieMore posts in Fără categorie »

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *